logo

Experți: Guvernarea nu-și dorește să ajungă la alegeri în condiții egale cu opoziția


https://www.ipn.md/ro/eksperty-vlast-ne-zhelaet-okazatsya-na-vyborakh-v-ravnykh-8004_1075731.html

Modificările Codului electoral sub forma în care sunt văzute de comunitatea internațională și partenerii europeni "îi taie puterii aripile, asemenea găinii din coteț". De această părere este Serghei Manastîrlî, directorul Centrului de cercetare, analiză și prognoză Balkan Center, pe care a expus-o în cadrul dezbaterilor publice de la IPN "Toamna alegerilor: așteptări și provocări în contextul dezvoltării europene".

"În consecință, nu va exista nicio posibilitate de a utiliza resursele administrative, manipulările, tehnologiile politice negre și finanțările din umbra. Guvernarea, de fapt, se va situa în condiții egale cu opoziția și, arătați-mi, vă rog, puterea care se va împăca cu acest lucru", a menționat expertul, comentând dezacordurile care planează în jurul amendamentelor la Codul electoral și reacția la ele ale Comisiei de la Veneția.

Potrivit lui, multe din amendamentele propuse de coaliția de guvernare arată cel puțin ciudat. "Acest lucru se referă și la reducerea cu două ore a timpului de vot. Ei ce, încearcă pe timp de pandemie să provoace cozi la secțiile de votare? Un alt aspect este încercarea de a presa mass-media. Consiliul Audiovizualului primește împuterniciri de a retrage licențele, dacă consideră că mijloacele de informare reflectă neobiectiv procesul electoral. Acest lucru a stârnit mirarea, inclusiv a Comisiei de la Veneția, care a reamintit recent că orice modificarea trebuie să se bazeze pe principii legislative internaționale, precum și pe un consens public larg", a subliniat Serghei Manastîrlî.

El este sigur, că deputații încearcă să inventeze bicicleta. "Acum patru ani, Curtea Constituțională a recomandat un șir de amendamente la legislația electorală, care trebuiau implementate, pentru ca următoarele alegeri prezidențiale să decurgă fără încălcări. Însă deputații au preferat să trateze cu indiferență aceste recomandări, iar o asemenea atitudine dă motive pentru a declararea alegerile președintelui nevalabile, neconforme legii, falsificate, să se ceară anularea lor și schimbarea administrației pe motiv de utilizare a fraudelor în scopul menținerii puterii. De fapt, e vorba de uzurparea puterii", a conclus Serghei Manastîrlî.

Potrivit juristului Ștefan Gligor, expert permanent al proiectului, "dacă analizăm cu strictețe, amendamentele sunt adoptate cu încălcarea recomandărilor Comisiei de la Veneția". "Orice schimbare ar trebui să lucreze pentru viitoarele cicluri electorale, astfel încât acestea să poată fi studiate și aplicate corect. Dar, în realitate, la noi acest lucru nu a funcționat niciodată", a menționat Ștefan Gligor.

Drept concludent el a calificat amendamentul, prin care se propune să i se delege, CEC-ului dreptul de a suspenda candidatul din alegeri fără o hotărâre judecătorească. "În opinia oamenilor competenți, în instanțele de judecată au fost comise deseori încălcări, care tergiversau examinarea contestațiilor. Dar, pe de altă parte, se cunosc situații, când  angajații consiliilor electorale erau conștienți de încălcările admise. Asta este problema celor două capete. Dar, în loc ca problema sa fie rezolvata fundamental, se recurge la transferul atribuțiilor de la un nivel la altul. Drept urmare, funcționează efectul subordonării nu prin lege, ci prin cei care controlează majoritatea parlamentară", a declarat Ștefan Gligor.

Dezbaterile publice "Toamna alegerilor: așteptări și provocări în contextul dezvoltării europene" fac parte din ciclul "Depășirea stereotipurilor de integrare euro-peană prin comunicare". Agenția de presă IPN organizează dezbaterile publice cu suportul Fundației Hanns Seidel.