logo

Experţi din şase ţări europene împărtăşesc Moldovei din practicile de îmbunătăţire a eficacităţii alocării strategice de resurse financiare


https://www.ipn.md/ro/experti-din-sase-tari-europene-impartasesc-moldovei-din-practicile-de-7966_963156.html

Experţi din şase ţări europene Letonia, Lituania, România, Suedia, Olanda şi Canada, împărtăşesc R. Moldova, vineri, 19 ianuarie, în cadrul unui seminar organizat de Banca Mondială (BM), practicile de îmbunătăţire a eficacităţii alocării strategice de resurse financiare în contextual elaborării Planului Naţional de Dezvoltare (PND) al RM pentru anii 2008-2011. Expertul BM, Svetlana Proskurovska, a declarat că un astfel de ajutor este extrem de benefic pentru Moldova, nu doar în sensul că ar trebui să fie copiat un oarecare model, dar pentru a expune succesele şi a evita insuccesele în drumul de dezvoltare a ţării. Directorul regional al BM, Paul Bermingham, a spus că acest seminar este foarte important în contextul PND, formulat de Guvern prin intermediului Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS), care a fost o strategie foarte ambiţioasă, însă cu obiective mai mari ca resursele financiare disponibile. Bermingham a menţionat necesitatea îmbunătăţirii alocării strategice a resurselor, în special în contextul angajamentului comunităţi donatoare de a acorda Moldovei peste un miliard de dolari. Ministrul Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, a menţionat că SCERS a fost o primă tentativă a Guvernului de a determina costurile acţiunilor pentru fiecare sector în parte, de a mobiliza sursele interne bugetare pentru a asigurarea reformelor în diferite sectoare. Cu toate că SCERS a fost calificat de partenerii de dezvoltare a RM drept un document calitativ de planificare strategică, Dodon a recunoscut că după doi ani s-au depistat unele constrângeri la implementarea ei. În primul rând, spune ministrul, este vorba de capacităţile limitate ale autorităţilor publice centrale şi locale la implementarea reformelor sectoriale, precum şi monitorizarea acestui proces. Probleme majore a ridicat insuficienţa resurselor financiare. De asemenea, Dodon a menţionat că nu a fost atinsă nici corelarea suficientă între documentele de planificare strategică SCERS şi Cadrul de cheltuieli pe termen mediu (CCTM). Deseori, mai multe priorităţi stabilite în SCERS sau în CCTM au fost absolut diferite; iar unele priorităţi incluse în Strategie nu-şi găseau reflectare în CCTM şi, astfel, nici în bugetele anuale aprobate de Parlament. Anume aceste probleme urmează să fie excluse la elaborarea PND, proces care a început deja la începutul lunii ianuarie. Elaborarea Planului se va efectua pe parcursul anului curent în trei etape. Conceptul PND va fi prezentat la finele lunii ianuarie, iar prima etapa va dura până în aprilie curent si presupune identificarea priorităţilor generale al PND. În lunile aprilie-august se va efectua o abordare sectorială detaliată şi va fi estimat costul realizării PND, urmând să fie identificate sursele interne şi externe de finanţare. Etapa finala de definitivare şi aprobare al PND va fi realizată în septembrie-octombrie 2007, perioadă în care va fi organizat un For Naţional, participanţii căruia vor supune PND dezbaterii finale. La finele lunii octombrie PND urmează să fie prezentat spre aprobare Parlamentului.