logo

Experţi din regiunea euroasiatică discută la Chişinău mecanisme de protecţie a copiilor împotriva abuzurilor


https://www.ipn.md/ro/experti-din-regiunea-euroasiatica-discuta-la-chisinau-mecanisme-de-protectie-a-c-7967_968767.html

Legislaţia R. Moldova este adecvată, dar constituie doar o componentă a mecanismului de protecţie a copiilor împotriva abuzurilor. Sunt necesare eforturi consolidate care să asigure nu doar urmărirea făptaşilor în justiţie, ci şi schimbarea mentalităţii potenţialilor infractori, cu scopul de a preveni cazurile de violenţă, a declarat luni, 10 martie, ambasadorul SUA în R. Moldova, Michael Kirby, într-un briefing cu ocazia desfăşurării la Chişinău a Conferinţei regionale euroasiatice împotriva exploatării copiilor. Oficialul american a subliniat necesitatea cooperării dintre state pe diferite dimensiuni întru anihilarea fenomenului exploatării copiilor. Diplomatul a amintit despre colaborarea eficientă a autorităţilor americane şi a celor din R. Moldova, în rezultatul căreia a fost anchetat cu succes cazul cetăţeanului american (Anthony Mark Bianchi– n.r.) care a molestat sexual mai mulţi minori din ţări europene, inclusiv din R. Moldova. Michael Kirby a menţionat că şi părinţii trebuie să-şi pună umărul în protecţia propriilor copii. Atunci când pleacă la muncă peste hotare, mai ales când este vorba de o perioadă îndelungată, părinţii trebuie să fie siguri că persoana în grija cărora au fost lăsaţi copii este de încredere şi în stare să-i protejeze, a menţionat ambasadorul. Ministrul Afacerilor Interne al R. Moldova, Gheorghe Papuc, a declarat pentru Info-Prim Neo că legislaţia naţională prevede mecanisme eficiente de protecţie a copiilor. La modul practic, însă, este nevoie să se implice întreaga societate pentru a proteja copii împotriva abuzurilor. Solicitat să se refere la formele de exploatare cu risc sporit pentru R. Moldova, ministrul a menţionat violenţa în familie, dar şi exploatarea sexuală a copiilor în scopuri pornografice. Prezintă pericol, potrivit ministrului, şi persoanele care urmăresc câştiguri din impunerea copiilor să cerşească. Potrivit procurorului general al R. Moldova, Valeriu Gurbulea, proiectele implementate în ultimii ani denotă dorinţa R. Moldova de aliniere la standardele internaţionale în domeniu. În 2006 au fost operate modificări la Codul de procedură penală şi din acel moment doar procurorul poate investiga cauzele cu implicarea copiilor. Conferinţa regională euroasiatică împotriva exploatării copiilor este organizată la iniţiativa Departamentului Justiţiei şi Departamentului de Stat ale SUA, cu suportul ambasadei SUA la Chişinău. Timp de patru zile participanţii vor discuta practici de cooperare pentru cazurile de exploatare, vor aborda problemele ce ţin de abuzul copiilor, o sesiune specială fiind dedicată pericolelor exploatării sexuale, vor propune modele şi abordări individuale a problemei pornind de la specificul fiecărei ţări.