logo

Expertă anticorupție: Autoritățile sabotează activitatea Autorității Naționale de Integritate


https://www.ipn.md/ro/experta-anticoruptie-autoritatile-saboteaza-activitatea-autoritatii-nationale-de-7967_1071844.html

Autoritatea Națională de Integritate lucrează într-un cadrul legal ambiguu, iar inspectorii de integritate nu dețin suficiente pârghii pentru a-și îndeplini funcțiile corespunzător. Acest lucru o spun chiar angajații ANI, dar și experții care urmăresc activitatea instituției. Viorel Sochircă și Ion Nicolaev, reprezentanți ai ANI afirmă că s-au adresat la Ministerul Justiției pentru ca impedimentele din legislație să fie eliminate, însă procesul este fie tergiversat, fie decurge prea lent, informează IPN.

Reprezentanții ANI au declarat în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la postul de televiziune TV8 că instituția lucrează activ, însă în cazul mai multor acte de constatare nu există finalitate, lucru care îi împiedică să vină în fața societății cu un tablou public al încălcărilor pe care le comit funcționarii publici.

Deși pe rol există cazuri în care se examinează încălcări ale unor funcționari de stat de rang înalt, Autoritatea Națională de Integritate nu poate veni cu nume exacte pentru că în urma constatărilor pe care le fac inspectorii de integritate, subiecții le contestă în instanța de judecată, iar Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal interzice publicarea numelor acestora până în momentul în care nu există o claritate finală în instanță.

„În urma verificării judecătorilor, inspectorul de integritate a stabilit că un judecător nu și-a depus declarația de avere și interese personale. Inspectorul a expediat un demers judecătorului prin care a fost anunțat că în decursul a 30 de zile trebuie să-și depună declarația. Legea prevede că în cazul în care persoana nu a depus declarația în termen de 30 de zile, aceasta este eliberată din funcție. Astfel, judecătorul nu a depus declarația, iar inspectorul de integritate a notificat Consiliul Superior al Magistraturii, iar CMS a trimis cazul în adresa Inspecției judiciare”, a exemplificat Ion Nicolaev.

El spune că nu poate face public numele acestuia până nu va exista o finalitate pe marginea sesizării, între timp, judecătorul în cauză încă se află în sistemul judecătoresc.

Experta anticorupție Mariana Kalughin afirmă că autoritățile sabotează activitatea ANI. Potrivit acesteia, angajații ANI evită să facă ceva și nu întreprind nimic exact.

„ANI ne vorbește că acest domeniu este nou, este complicat, mai că nu zbori în cosmos, aceasta este o jalnică justificare a autorităților de ce în cazul numelor notorii și care sunt simbol al lipsei de integritate nu există o claritate. Este important să existe o claritate ce-i cu această persoană. Ne pierdem în aceste elemente birocratice. Ne plângem pe imperfecțiuni ale legii atunci când tot ce trebuie să faci este să lucrezi. Este timpul să avem o discuție serioasă pentru că cetățenii așteaptă”, a concluzionat Mariana Kalughin.