logo

Expert ONU, îngrijorat de pedepsele prea aspre în regiunea transnistreană


https://www.ipn.md/ro/expert-onu-ingrijorat-de-pedepsele-prea-aspre-in-regiunea-transnistreana-7967_1000516.html

Pedepsele aplicate în regiunea transnistreană a Republicii Moldova sunt prea aspre. În plus, există probleme şi în privinţa detenţiei preventive, care este aplicată prea des şi uneori nejustificat, a declarat, marţi, 25 septembrie, expertul ONU, Thomas Hammarberg, care a efectuat o vizită de documentare în regiunea de est a Republicii Moldova pentru a evalua modul în care sunt respectate drepturile omului. „Eu consider că sistemul justiţiei penale trebuie revizuit. Am auzit multiple opinii privind pronunţarea unor sentinţe excesiv de lungi”, a declarat expertul la un briefing de presă susţinut la Chişinău. Potrivit lui Thomas Hammarberg, violenţa în familie este o altă problemă serioasă în regiunea de est, iar situaţia romilor necesită o atenţie specială. Referindu-se la şcolile cu predare în grafia latină din stânga Nistrului, expertul ONU a declarat că situaţia s-a ameliorat puţin. Thomas Hammarberg a menţionat reducerea sau chiar anularea taxelor pentru chirie, dar a spus că mai există probleme, care pot fi uşor rezolvate dacă va exista voinţă din partea ambelor părţi. Thomas Hammarberg va mai efectua o vizită în regiunea transnistreană peste o lună, după care va prezenta concluziile şi recomandările finale ale misiunii.