Creşterea economică de 8,9%, înregistrată în 2013, trebuie tratată cu precauţie. Aceasta a fost determinată de recuperarea agriculturii după pierderile cauzate de seceta din 2012, precum şi de politica monetară relaxată şi deprecierea monedei naţionale, se menţionează în publicaţia MEGA, prezentată de către Centrul analitic independent Expert-Grup în cadrul unei conferinţe de presă. Analiştii sunt de părere că această performanţă va fi greu de repetat în anul curent. Ei prognozează pentru 2014 o creştere economică de 2,1%, iar în cazul unui scenariu pesimist, aceasta ar putea fi doar de 0,5%, transmite IPN.
Printre riscurile care persistă Expert-Grup evidenţiază înrăutăţirea situaţiei economice în ţările CSI, spre care sunt orientate o bună parte a exporturilor moldoveneşti. Totodată, Rusia nu a anulat restricţiile la livrările de vinuri şi s-ar putea să impună restricţii şi la alte produse, în special la fructe şi legume. Se va accentua şi reticenţa investitorilor străini faţă de regiune, pe fundalul evenimentelor din Ucraina.
Există şi un şir de riscuri interne, cum ar fi cadrul concurenţial deficient, monopolizarea pieţei, în special la unele produse din domeniul agroindustrial, protejarea slabă a drepturilor de proprietate, nivelul scăzut de încredere a creditorilor în domeniul construcţiilor. „Bineînţeles, îşi va spune cuvântul asupra dezvoltării economice şi faptul că suntem într-un an electoral, în special sub aspectul aprobării unor decizii populiste, care vor conduce la majorarea esenţială a cheltuielilor”, a spus directorul Expert-Grup, Adrian Lupuşor.
În ceea ce priveşte oportunităţile pentru economia Moldovei în 2014, Expert-Grup menţionează liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Moldovei în UE, semnarea Acordului de Asociere, implicit a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv cu Uniunea Europeană, dinamizarea dialogului strategic cu SUA şi majorarea volumului de creditare din partea sectorului bancar. „Valorificarea acestor oportunităţi ar putea echilibra, într-o măsură mai mare sau mai mică, momentele pozitive şi cele negative care influenţează creşterea economică”, a spus Alexandru Fala, expert economic.
Preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din Moldova, Leonid Cerescu, consideră că riscurile pot fi reduse dacă accentul va fi pus pe pe îmbunătăţirea mediului de afaceri, eliminarea constrângerilor în calea activităţii de antreprenoriat, pe stimularea investiţiilor şi sporirea competitivităţii agenţilor economici.
Prognoza de creştere economică pentru 2015, potrivit Expert-Grup, va constitui 5,2%.