Experții Centrului Analitic Independent Expert-Grup propun crearea unei întreprinderi care va gestiona toate rețelele de distribuție a gazelor naturale, având statutul de distribuitor național. Noua structură ar urma să înglobeze toate activele de distribuție, având doi fondatori – SA „Moldovagaz” și o societate investițională care va prelua activele infrastructurii de distribuție construite în cadrul Programul Național de Gazificare (PNG), care în mare parte în prezent nu au un statut de proprietate definit.
Economistul Centrului, Sergiu Gaibu, a declarat într-o conferință de presă la IPN că rețelele de distribuție a gazelor naturale construite în cadrul PNG până în prezent nu sunt integrate pe deplin în circuitul economic. O mare parte din infrastructura construită prin contribuțiile cetățenilor a rămas fără vreun statut de proprietate definit. Celor care au finanțat această infrastructură nu li s-au recunoscut drepturile de proprietate, astfel persistând riscul ca „gazoductele fără stăpân” să fie revindecate de părți terțe.
Expertul a menționat că autoritățile publice centrale trebuie să facă o inventariere și actualizare a valorii întregii infrastructuri construite în cadrul PNG, cu acceptul proprietarilor. Evaluarea urmează a fi făcută individual pentru fiecare localitate în parte. Ulterior urmează să fie constituită o societate investițională, care să preia toate activele respective emițând titluri de valoare investitorilor proporțional valorii actualizate a patrimoniului depus în societate. Respectiva societate investițională urmează să reprezinte interesele investitorilor în celelalte etape ale procesului.
Sergiu Gaibu a declarat că se propune înglobarea activelor de distribuție ale întreprinderilor afiliate SA „Moldovagaz” și ale societății investiționale menționate de către un evaluator independent. Se propune o singură întreprindere cu doi fondatori – SA „Moldovagaz” și societatea investițională. Această societate urmează să obțină licență pentru distribuția gazelor naturale și să opereze respectiva infrastructură, integrând-o astfel în circuitul economic firesc.
Potrivit Expert-Grup, implementarea acestor măsuri oferă un cadru legal de împroprietărire a contribuitorilor la finanțarea rețelelor de distribuție în cadrul PNG, asigurând echitatea social-economică. La fel, asigură tuturor investitorilor în infrastructura de distribuție o sursă de venit suplimentară, dar și pârghii de influență asupra distribuitorului național de gaze naturale. Măsurile vor permite repunerea rețelelor de distribuție construite în cadrul PNG în circuitul economic firesc, aliniat la prevederile actuale ale legislației, ceea ce va facilita procesul de reparații capitale și dezvoltare ulterioară a rețelelor. O altă oportunitatea este crearea unui emitent nou important pe piața de capital care se prognozează să fie activ tranzacționată în virtutea numărului mare de proprietari.