logo

Expert european recomandă sporirea drepturilor acţionarilor societăţilor comerciale moldoveneşti


https://www.ipn.md/ro/expert-european-recomanda-sporirea-drepturilor-actionarilor-societatilor-comerci-7966_987242.html

În următorii ani eforturile pe segmentul economic urmează să fie concentrate şi pe sporirea drepturilor acţionarilor societăţilor comerciale, în special a societăţilor cotate la Bursa de Valori a Moldovei. De această părere este Nathalie Gasperini, autoarea unui studiu privind legislaţia şi politicile în domeniul societăţilor comerciale, armonizarea cadrului legislativ al Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene. Acesta este unul din cele 16 studii specializate, elaborate de Proiectul „Suport pentru implementarea acordurilor dintre Republicii Moldova şi Uniunea Europeană”, finanţat de UE, transmite Info-Prim Neo. Nathalie Gasperini subliniază în studiu că este nevoie de a clarifica procesul de garantare a drepturilor angajaţilor, în special atunci când are loc restructurarea întreprinderilor, fuzionarea sau alte transferări. „Apropierea de standardele moderne ale legislaţiei în domeniul societăţilor comerciale este foarte importantă pentru evoluţia relaţiilor comerciale între Moldova şi UE, în special pentru viitor, având în vedere negocierile ce se desfăşoară pe marginea Acordului de Asociere”, a declarat la lansare şeful Delegaţiei Uniuni Europene la Chişinău Dirk Schuebel. Societăţile comerciale moldoveneşti vor fi mai pregătite pentru a accede pe piaţa comunitară, iar încrederea potenţialilor investitori faţă de în mediul de afaceri din Republicii Moldova va creşte, şi-a exprimat convingerea ambasadorul european. Alexandru Gozun, şeful Direcţiei generale dezvoltarea mediului de afaceri a Ministerului Economiei, a menţionat că reformele efectuate în ultimul timp în ceea ce priveşte îmbunătăţirea reglementărilor activităţii de întreprinzător, simplificarea procedurilor de înregistrare şi desfăşurare a afacerilor etc., s-au soldat cu modernizarea cadrului juridic existent în domeniu. Alte două studii lansate concomitent în cadrul Proiectului „Suport pentru implementarea acordurilor dintre Republicii Moldova şi Uniunea Europeană” au vizat armonizarea legislaţiei în domeniul transportului şi mediului. Martin Horseling, liderul echipei proiectului, a menţionat că implementarea acestuia se apropie de final. Din cele 16 studii preconizate au mai rămas să fie definitivate doar trei – care se referă la armonizarea legislaţiei în domeniile muncii, energetic şi a finanţelor, lansarea cărora va avea loc la începutul anului viitor.