logo

Experienţă pozitivă la Criuleni în Programul Naţional de Abilitare a Tinerilor


https://www.ipn.md/ro/experienta-pozitiva-la-criuleni-in-programul-national-de-abilitare-a-7966_983112.html

O tânără femeie de afaceri din raionul Criuleni are convingerea că spiritul de iniţiativă şi cunoştinţele pot transforma ocupaţiile tradiţionale în afaceri profitabile. „Vreau să demonstrez că apicultura este nu doar o îndeletnicire, dar şi un business”, a menţionat într-un interviu Victoria Branişte. După ce a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, Victoria şi-a propus să lanseze o afacere. Ideea nu a trebuit să o caute prea mult timp. Tatăl său practică apicultura de mai mulţi ani, astfel că tânăra s-a gândit cum să modernizeze producţia, să o facă competitivă şi cum să transforme această pasiune în sursă de venit. „În acea perioadă (anul 2008) se lansa Programul Naţional de Abilitare a Tinerilor. Am prezentat planul de afaceri şi am reuşit să obţin dreptul de a beneficia de un credit. Valoarea acestuia este de 80 de mii de lei, 32 de mii dintre care sunt sub formă de grant. Nu a fost uşor. Nu aveam nimic, în afară de diplomă, iar pentru obţinerea creditului era nevoie de gaj – 125% la valoarea creditului. Părinţii m-au susţinut şi mi-au permis să pun în gaj casa lor. Am procurat 2 utilaje de tâmplărie pentru producerea stupilor. Lucrurile au început să se mişte din loc. Iar după prima investiţie am făcut-o şi pe a doua, am procurat 50 de familii de albine împreună cu stupii”, povesteşte tânăra din Criuleni. Victoria Branişte spune că reuşeşte să întoarcă creditul în graficul stabilit cu banca şi lucrurile merg spre bine. „Am trei angajaţi, dintre care principalul este tata. În sezonul de schimbare a stupilor mai angajăm doi tâmplari”, spune tânăra. Victoria îndeamnă persoanele tinere să deschidă afaceri în localităţile în care trăiesc, iar autorităţile locale şi băncile – să aibă mai mare încredere în acestea. Despre piaţa mierii Victoria spune că în Republica Moldova consumul este redus şi că sunt necesare campanii de informare despre beneficiile acestui produs. Tânăra speră că în curând vor fi reluate exporturile de miere pe piaţa UE iar acest lucru va impulsiona afacerile în domeniu.