Există şanse pentru a evita alegerile anticipate, secretarul Partidului Ecologist
https://www.ipn.md/ro/exista-sanse-pentru-a-evita-alegerile-anticipate-secretarul-partidului-ecologist-7965_977712.html
Partidul Ecologist „Alianţa Verde” din Moldova rămâne fidel Alianţei pentru Integrarea Europeană, a declarat într-o conferinţă de presă luni, 14 septembrie, secretarul partidului, Andrei Dumbrăveanu, citat de Info-Prim Neo.
Potrivit lui Dumbrăveanu, pentru a evita alegerile anticipate AIE trebuie să înainteze la postul de preşedinte o persoană neutră, astfel ca ambele părţi să ajungă la un compromis. “De abilităţile oamenilor politici din Alianţa pentru Integrarea Europeană depinde în continuare eficacitatea renovării democratice în aspect social, ecologic, economic”, a spus secretarul Partidului Ecologist.
Andrei Dumbrăveanu a mai vorbit despre lichidarea şi comasarea ministerelor. „Sunt prea multe ministere, ele trebuie comasate în aşa fel ca să fie doar organe care să creeze condiţiile de executare şi îndeplinire a sarcinilor”, a spus acesta.
Anatol Prohniţchi, vicepreşedintele al Partidului Ecologist, a subliniat importanţa promovării adevărului despre evenimentele care s-au produs la 7 aprilie curent. „Evenimentele care s-au produs la 7 aprilie curent au rămas fără răspuns, ceea ce poate declanşa mai târziu neplăceri. Au trecut deja 5 luni şi încă nu s-a aflat răspunsul la principala întrebare: Cine este vinovat. Noi cerem executivului să i-a măsuri şi cu ajutorul unor experţi să elucideze acele evenimente”, a spus Anatol Prohniţchi.
Partidul Ecologist „Alianţa Verde” din Moldova susţine decizia Curţii Constituţionale din 8 septembrie, când s-a sistat controlul constituţionalităţii deciziei Parlamentului de numire a lui Mihai Ghimpu în funcţia de spicher, precizând că instrumentele de făurire a statului de drept nu sunt pierdute.