logo

Există judecători care nu cunosc legislaţia privind protecţia victimelor abuzurilor familiale


https://www.ipn.md/ro/exista-judecatori-care-nu-cunosc-legislatia-privind-protectia-victimelor-abuzuri-7967_986308.html

Deşi agresorii familiali ar putea fi traşi la răspundere prin arest contravenţional, conform legislaţiei în vigoare, judecătorii preferă să le aplice acestora amenzi de circa o mie de lei, pe care tot victimele le achită, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă avocatul, Doina Ioana Străisteanu, care colaborează cu victimele ce se adresează Centrului Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”, transmite Info-Prim Neo. Potrivit avocatului, legea prevede mai multe responsabilităţi pentru cei ce aplică violenţa în familie, inclusiv aplicarea ordonanţei de protecţie, dar de cele mai multe ori aceasta nu se aplică. Poliţiştii explică neexecutarea legislaţiei prin faptul că victimele nu depun cereri. Avocatul spune că femeile abuzate nu depun cereri din cauza fricii că situaţia se va înrăutăţi dacă soţul, concubinul, copiii agresivi vor afla despre adresarea la poliţie. Totodată, femeia nu are încredere în organele de drept. Legislaţia prevede o singură modalitate de protecţie a victimelor - ordonanţa de protecţie, prin care instanţa îi interzice agresorului să aplice lovituri fizice, să se apropie de victimă, să viziteze domiciliul, locul de muncă, şcoala, precum şi să predea armele de foc. În mod normal, spune Doina Ioana Străisteanu, în executarea acestei ordonanţe, agresorul trebuie să părăsească domiciliul pe o perioadă de timp pentru a nu abuza membrii familiei, dar executorii, poliţiştii nu vor să-l dea afară din casă, fiindcă acesta nu are unde locui. În legislaţie lipsesc alte forme de ordonanţe prescriptive, prin care agresorul ar fi obligat, în cazul unei violenţe economice combinată cu cea psihologică, să achite anumite sume pentru întreţinerea copiilor şi victimei, să întreprindă alte acţiuni care i-ar asigura victimei o viaţă lipsită de violenţă, spune sursa citată. Problema cu ordonanţa de protecţie rezidă şi în faptul că deşi legislaţia oferă posibilitatea poliţiei şi procuraturii să se adreseze din numele victimei în instanţa de judecată, în cea mai mare parte instituţiile respective refuză să facă acest lucru. Astfel, victima este pusă în situaţia să depună cerere în instanţă sau, în cazul în care se adresează Centrului „La Strada”, inclusiv formând numărul de Telefonului de Încredere 0 8008 8008, unde sunt ajute de specialişti. Aceasta însă este prea puţin pentru a proteja femeile şi copiii care au nimerit în situaţii dificile. Doina Ioana Străisteanu a exemplificat prin două cazuri recente, petrecute în raionul Orhei. În ambele cazuri judecătorul a reproşat clientelor referinţa la existenţa ordonanţei de protecţie. „Un judecător care nu cunoaşte legislaţia este un flagel al societăţii”, a mai spus sursa citată. Conform statisticii Centrului „La Strada”, 93 la sută dintre victimele violenţelor sunt femei.