Executivul a dat aviz negativ iniţiativei legislative de majorare a salariilor cadrelor didactice
https://www.ipn.md/ro/executivul-a-dat-aviz-negativ-initiativei-legislative-de-majorare-a-salariilor-c-7967_972780.html
Executivul a dat aviz negativ iniţiativei legislative de majorare a salariilor cadrelor didactice. Deputatul Vlad Filat, preşedintele PLDM, a propus alocarea a 113 mln de lei în acest scop, pentru perioada septembrie – decembrie 2008. Cheltuielile pentru majorările salariale urmau să fie acoperite din încasările la bugetul de stat din vânzarea şi privatizarea bunurilor proprietate publică, transmite Info-Prim Neo.
Guvernul şi-a argumentat refuzul de a susţine iniţiativa prin faptul că aceasta ar însemna schimbarea destinaţiei mijloacelor obţinute din privatizare, care sunt orientate spre finanţarea unor proiecte investiţionale de importanţă.
Totodată, în aviz Guvernul notează că, în scopul ameliorării situaţiei materiale a salariaţilor cu retribuţie mică, a fost aprobată hotărârea privind majorarea salariilor angajaţilor bugetari, care a intrat în vigoare cu începere din 1 octombrie curent. Executivul a stipulat şi modul de majorare ulterioară a salariilor cadrelor didactice: de la 1 septembrie a fiecărui an, pe măsura creşterii procentuale a salariului mediu prognozat pe economie faţă de salariul mediu real atins pe economie pe anul precedent.
La începutul lunii septembrie sindicatele din învăţământ au pichetat sediul Guvernului pe parcursul a mai multor zile. Ulterior, executivul a aprobat majorarea cu 17% a salariilor pentru circa 118 mii de angajaţi din sectorul bugetar. Profesorii, însă, s-au declarat nemulţumiţi de decizie, afirmând că majorarea îi priveşte în mică măsură.