logo

Ex-vicepremier, viceprimar la Orhei


https://www.ipn.md/ro/ex-vicepremier-viceprimar-la-orhei-7965_1021312.html

Ex-vicepremierul Valerian Cristea a fost desemnat viceprimar al oraşului Orhei. Fostul deputat comunist va fi responsabil de ramura socială, transmite IPN cu referire la pagina oficială a Primăriei Orhei.

În aceeaşi şedinţă a Consiliului orăşenesc Orhei, au fost desemnaţi alţi doi viceprimari. Este vorba despre fostul pretor interimar al sectorului Râşcani al capitalei, Reghina Apostolova, care va fi responsabilă de problemele în construcţii şi infrastructură, şi ex-directorul Agenţiei Proprietăţi Publice, Igor Grigoriev, responsabil de ramura economică.

În Consiliul orăşenesc Orhei sunt 27 de consilieri: 13 reprezentanţi ai Mişcării social-politice „Ravnopravie”, câte 3 de la PLDM şi PL, câte 2 de la PDM şi blocul electoral PPEM, iar PSRM, PPPN,  şi Blocul Electoral „Lista Poporului” au câte un mandat.