logo

Ex-viceguvernator BNM, pe banca acuzaților


https://www.ipn.md/ro/ex-viceguvernator-bnm-pe-banca-acuzatilor-7967_1095168.html

Un fost vice-guvernator al Băncii Naționale a Moldovei va compărea pe banca acuzaților în dosarul „frauda bancară”. Potrivit Procuraturii Anticorupție, pe parcursul anului 2014, vice-guvernatorul BNM a acordat instrumentele necesare pentru sustragerea banilor aflați la dispoziția băncilor comerciale Unibank, Banca Socială și Banca de Economii, transmite IPN.

Ex-guvernatorul BNM este învinuit de complicitate la săvârșirea infracțiunii de escrocherie comisă de către o organizație criminală cu folosirea situației de serviciu. De asemenea, e acuzat de spălarea banilor în proporții deosebit de mari.

„Conform probatoriului administrat, procurorii au constatat că organizația criminală condusă de către Vladimir Plahotniuc era constituită din mai multe grupuri criminale organizate, inclusiv grupul criminal organizat condus de Ilan Șor. Ultimul, la rândul său, controla de facto, prin intermediul unor persoane interpuse, băncile BC Unibank SA, BC Banca Socială SA, Banca de Economii SA”, se menționează într-un comunicat de presă.

În 2014, vice-guvernatorul BNM a acordat instrumentele necesare pentru sustragerea banilor de la cele trei bănci, inclusiv prin aprobarea în organele de conducere ale băncilor menționate a persoanelor afiliate grupului criminal organizat condus de Ilan Șor și prin neintervenirea în activitatea defectuoasă a acestor bănci. Potrivit procurorilor, aceste fapte au permis membrilor organizației criminale să sustragă bani în sumă echivalentă de  2 544 782 105 lei și să integreze banii sustrași în circuitul legal al Republicii Moldova și a altor state.

Procuratura Anticorupție nu precizează numele inculpatului, invocând prezumția nevinovăției, dar folosește în comunicatul oficial verbele la feminin atunci când descrie acțiunile persoanei care va compărea pe banca acuzaților.

Presa scrie că ar fi vorba despre ex-viceguvernatorul Emma Tăbîrță, care recent a fost achitată în dosarul Laundromat. Aceasta, după ce nu s-a constatat faptul infracțiunii incriminate, iar Procuratura Anticorupție a anunțat că nu va contesta hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, emisă pe 4 ianuarie 2023.