Ex-ministrul ecologiei – în continuare urmărit penal
https://www.ipn.md/ro/ex-ministrul-ecologiei-in-continuare-urmarit-penal-7967_972964.html
Fostul ministru al ecologiei, Constantin Mihăilescu, este în continuare sub urmărire penală, a spus jurnaliştilor marţi, 9 decembrie, procurorul general al R. Moldova, Valeriu Gurbulea, citat de Info-Prim Neo.
Gurbulea a precizat că Mihăilescu este cercetat pentru implicare în administrarea frauduloasă a fondurilor ministerului.
Potrivit procurorului general, cauza penală în privinţa contabilei-şefă a Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale a fost trimisă deja în instanţa de judecată.
Constantin Mihăilescu a fost demis în februarie 2008 prin decret prezidenţial „pentru neexercitarea atribuţiilor conform legislaţiei, manifestată prin abuz în serviciu”. Presa a scris atunci, cu referire la poliţia economică, că ministrul, împreună cu contabila-şefă a ministerului, ar fi spălat prin câteva firme-fantomă circa 3 mln de lei din Fondul Ecologic Naţional. Ulterior, s-a scris despre prejudicii de 6 mln lei.
Valeriu Gurbulea susţine că mai mulţi funcţionari de rang înalt s-au aflat sub urmărire penală. Materialele în privinţa unora sunt deja în instanţa de judecată. Cele mai multe materiale referitor la comportamentul coruptiv al funcţionarilor publici parvin în organele de anchetă de la Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale, spune procurorul general.
De asemenea, Gurbulea a menţionat că, în ultimii ani, au fost condamnaţi 38 de primari. Printre ei se află şi reprezentanţi ai partidului de guvernământ.