logo

Ex-judecătorul Mykola Chaus: Sunt viu și sănătos, dar nu pot spune unde mă aflu


https://www.ipn.md/ro/ex-judecatorul-mykola-chaus-sunt-viu-si-sanatos-dar-7967_1081683.html

Fostul judecător din Ucraina, Mykola Chaus, susține că este viu, sănătos, se simte bine și că în acest moment se află în siguranță. Într-un video publicat pe Telegram, ex-magistratul ucrainean menționează că nu poate spune unde se află, dar este nevoit să dea de știre, pentru că mulți încearcă să speculeze cu o așa-zisă răpire. Potrivit lui, cu îi este convenabil acest lucru, rămâne doar să ne dăm seama, transmite IPN.

„În primul râd, vreau să mă adresez soției mele. Svetlana, iartă-mă pentru ceea ce tu și copiilor noștri ați fost nevoiți să trăiți. Dar așa a trebuit să fie. Curând, promit, totul se va rezolva, iar cei vinovați de necazurile noastre își vor primi pedeapsa meritată”, spune Mykola Chaus.

Legat de răpire, acesta declară că într-adevăr a fost, însă nu acum, dar în 2016. Și de atunci a fost mereu amenințat cu răfuială, fiind astfel impus să se afle în Moldova. „Oamenii implicați se temeau și se tem că am să mă întorc și am să încep a vorbi. Le mulțumesc prietenilor mei care m-au ajutat să fug de la închisoare și de la moarte sigură”, a a mai spus Mykola Chaus.

Fostul judecător intenționează să apară în timpul apropiat în Ucraina și, împreună cu avocații săi, să răspundă la toate întrebările, inclusiv la cele care interesează foarte mult societatea ucraineană.

Acum o lună, pe platformă parlamentară a fost constituită o comisie de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean, Mykola Chaus. Potrivit autorilor, deputați ai Partidului Socialiștilor, pe 3 aprilie, ex-judecătorul ucrainean ar fi fost răpit din centrul Chișinăului de un grup de persoane înarmate și dus într-o direcție necunoscută. Socialiștii mai precizau, făcând trimitere la presa ucraineană, că Mykola Chaus este acuzat de către autoritățile din Ucraina de luare de mită. În anul 2017, organele de drept ale Ucrainei l-au dat în urmărire penală. Acesta a încercat să obțină azil politic în Republica Moldova, însă Curtea Supremă de Justiție i-a respins solicitarea.

Recent, oamenii legii au anunțat despre reținerea unui complice în cazul răpirii fostului judecător din Ucraina, persoana fiind învinuită de asigurarea și organizarea activității grupului de persoane care nemijlocit au realizat răpirea cetățeanului ucrainean. Mai devreme, o altă persoană fusese reținută, aceasta având statut de învinuit.