logo

Ex-director ANRE: România are capacităţi să livreze energie, problema este la Chişinău


https://www.ipn.md/ro/ex-director-anre-romania-are-capacitati-sa-livreze-energie-problema-7978_1025461.html

Expertul IDIS Viitorul, Victor Parlicov, fost director al Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică, susţine că Republica Moldova va beneficia de o alternativă energetică şi preţuri mai mici, doar dacă va exista o concurenţă reală pe piaţă, iar autorităţile vor renunţa la diversele scheme netransparente care există în prezent în sectorul energetic. Expertul a subliniat, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că alternativa o poate oferi interconexiunea liniilor de energie cu România, care are toate capacităţile de a livra energie, dar problema principală rămâne la Chişinău, deoarece aici proiectele nu iau viaţă, transmite IPN.

„Practic, de la independenţă până acum, toate proiectele care ţin de interconexiune cu sistemul din România rămân doar la nivel de proiecte, la nivel de studii – deci, la nivel de hârtii. Deocamdată, linii nu s-au construit şi nici nu s-a început construcţia de linii. De când ne-am obţinut independenţa formal, am rămas dependenţi energetic, exclusiv, de partenerii din Est”, a menţionat Victor Parlicov.

Expertul a scos în evidenţă faptul că în România piaţa este transparentă, tranzacţiile sunt ţinute strict la evidenţă, iar posibilităţile de a face anumite scheme „aşa cum sunt învăţaţi ai noştri în Est” sunt mai dificile. „Şi atunci evident că unul dintre principalele obstacole în calea securităţii energetice este lipsa de voinţa politică”, a opinat fostul şef al ANRE.

În opinia sa, în prezent nu există probleme tehnice care nu-şi au soluţia. „România are exces de energie pe piaţa internă. Energia pe piaţa internă din România este deja mult mai ieftină decât cea pe care o procurăm la centrala termo-electrică de la Cuciurgan. Şi atunci România are un interes, chiar pur tehnic, să aibă unde livra energia asta”, a spus Victor Parlicov.

Expertul spune că o bună parte din capacităţile de generare, mai ales cele pe vânt, au fost construite în zona Dobrogei. Şi în sistemul românesc există o problemă în a prelua energia din zona Dobrogei şi a o repartiza în restul României. „Noi, fiind plasaţi mult mai aproape de această zonă, am fi pentru ei o soluţie, un ajutor. Ei ar fi foarte interesaţi, pentru că noi, fiind aproape de zona Dobrogei, prin consum am fi ajutat la stabilizarea situaţiei în sistemul lor intern electric. Şi atunci, eu consider că România are toate capacităţile, are interesul, are resursele tehnice şi financiare. Eu cred că principala problemă este totuşi la Chişinău”, a încheiat Victor Parlicov.

Republica Moldova cumpără acum energie doar de la centrala termo-electrică de la Cuciurgan după ce Ucraina şi-a sistat exportul de energie din cauza deficitului de cărbune. Între timp, autorităţile ucrainene au anunţat că sunt gata să reia exportul de energie la începutul primăverii.