logo

Ex-ambasador, despre solicitarea NATO de retragere a trupelor ruse din Moldova


https://www.ipn.md/ro/ex-ambasador-despre-solicitarea-nato-de-retragere-a-trupelor-7965_1087449.html

În scrisoarea NATO către Rusia privind „garanțiile de securitate” în Europa se solicită retragerea trupelor ruse din Republica Moldova (la fel ca și din Georgia și Ucraina),  unde „se află dislocate fără acordul  statului de reședință”, notează fostul ambasador al Republicii Moldova la București, Mihai Gribincea. Într-un comentariu pe Facebook, Mihai Gribincea anticipează că „probabil Rusia, fără pic de rușine, va răspunde NATO, așa cum a făcut-o mai devreme, că trupele ruse în Moldova sunt „pacificatoare” și se află în Transnistria legal”.

„Pentru a-i împrospăta memoria lui Lavrov (ministrul rus de externe, n.r.)”, diplomatul moldovean a postat două documente la subiectul aflării trupelor ruse în Moldova, elaborate de ministerele de externe rus și moldovenesc în anul 2013. Documentul părții ruse, intitulat „Памятная записка о  правовой основе пребывания российских войск в Приднестровском регионе Республики Молдова” („Memoriu cu privire la baza legală a aflării trupelor ruse în regiunea transnistreană a Republicii Moldova”), a fost înmânat doamnei Natalia Gherman, ministru al afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova la acea vreme, în timpul vizitei sale de lucru la Moscova la 24 iulie 2013, vizită ce a avut loc la inițiativa ministrului rus Serghei Lavrov.

Răspunsul MAEIE a fost redactat și înmânat părții ruse la începutul lunii octombrie același an. „Chiar dacă MAEIE a încercat și atunci „să nu-i supere pe ruși” abordând subiectul aflării ilegale a trupelor ruse în regiunea transnistreană, argumentele aduse de partea moldovenească demonstrează clar caracterul ilegal  al aflării trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova”, precizează Mihai Gribincea.

În documentul MAEIE se precizează că Rusia și-a exprimat „disponibilitatea principială” de a-și retrage armata din Republica Moldova încă în acordul ruso-moldovenesc din 21 iulie 1992. Ulterior, această disponibilitate a fost confirmată în cursul negocierilor din 1994, 1996, 1998, în mai multe documente ale OSCE. În 1999, în cadrul summit-ului OSCE de la Istanbul, a fost adoptată o Declarație, în care se menționa: „Salutăm angajamentul Federației Ruse de retrage forțele rusești de pe teritoriul Moldovei până la sfârșitul anului 2002”. Cu toate că procesul de retragere a trupelor ruse s-a desfășurat în anii 2001-2004, până în prezent nu a avut loc finalizarea acestui proces.