logo

Evenimentele festive vor avea loc cu ocuparea a cel mult 50% din locuri, CNESP


https://www.ipn.md/ro/evenimentele-festive-vor-avea-loc-cu-ocuparea-a-cel-7967_1083175.html

Evenimentele festive cu caracter unic în cadrul unităților de alimentație publică se vor desfășura cu ocuparea a cel mult 50% din numărul de locuri, în spațiile închise din cadrul localurilor. În același timp, se recomandă desfășurarea evenimentelor în spații deschise. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP), transmite IPN.

În cadrul evenimentelor vor fi respectate strict măsurile de prevenire și control al infecției COVID-19, iar organizatorii vor fi obligați să întocmească lista participanților, cu evidența epidemiologică (nume, prenume, IDNP, număr de telefon, e-mail, adresa de domiciliu).

Totodată, CNESP a decis că, în interiorul unităților de alimentație publică de orice tip, dar și a zonelor de agrement, se va admite un număr limitat de persoane, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană. Fluxul de persoane va fi dirijat astfel încât să se evite formarea aglomerațiilor.

Potrivit deciziei, este obligatorie purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice închise, în transportul public și la stațiile de așteptare, inclusiv în spațiile deschise unde nu este posibilă respectarea distanței fizice. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.