Europenii nu doresc ca UE să sprijine statele vecine care se confruntă cu conflicte interne
https://www.ipn.md/ro/europenii-nu-doresc-ca-ue-sa-sprijine-statele-vecine-care-7965_966306.html
Circa 38% dintre europeni se pronunţă împotrivă ca UE să acorde sprijin financiar pentru reglementarea conflictelor interne din statele vecine, arată rezultatele sondajului de opinie „Relaţiile UE cu vecinii săi”, realizat cu sprijinul Comisiei Europene.
În acelaşi timp, o treime din cei chestionaţi s-au pronunţat în favoarea sprijinului respectiv, iar aproape 20% au declarat că această asistenţă ar trebui să fie acordată de la caz la caz.
Potrivit rezultatelor sondajului, francezii, belgienii şi britanicii au optat în proporţie de peste 50% împotriva acordării asistenţei financiare. Pe de altă parte, cei mai receptivi sunt ciprioţii (care de asemenea se confruntă cu un conflict intern n.r.) – 71% dintre care s-au pronunţat în sprijinul acordării de asistenţă. În proporţie de peste 50% s-au pronunţat pentru acordarea de asistenţă şi respondenţii din Malta, Danemarca şi Grecia.
Studiul mai arată că 63% dintre europeni se pronunţă pentru ca UE să-şi limiteze relaţiile cu statele vecine care nu arată dorinţa de a progresa. Acelaşi număr sunt de părere că ajutând statele vecine şi UE va progresa, dar aproape 80% sunt de părere că a ajuta aceste state este prea costisitor pentru UE.
UE participă în calitate de observator la negocierile privind reglementarea problemei transnistrene în formatul „5+2”. În acelaşi timp, Bruxelles-ul finanţează Misiunea de Asistenţă la frontiera moldo-ucraineană, sprijinind şi alte acţiuni în vederea rezolvării conflictului.