logo

Europarlamentar: Moldova are nevoie de progres şi evoluţie, nu de revoluţie


https://www.ipn.md/ro/europarlamentar-moldova-are-nevoie-de-progres-si-evolutie-nu-de-revolutie-7978_1022468.html

Dialogul şi stabilitatea sunt fundamentul unei democraţii funcţionale. Republica Moldova are nevoie de progres şi evoluţie, nu de revoluţie. Astfel a comentat şeful Delegaţiei Parlamentului European pentru cooperare cu Republica Moldova, Andi Cristea, valul de proteste anti-guvernamentale de la Chişinău într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

Europarlamentarul a menţionat că de la învestirea Guvernului Streleţ a remarcat voinţă politică, însă este nevoie de acţiuni, de rezultate care să răspundă îngrijorărilor legitime ale oamenilor din stradă. În opinia sa, în acest moment este nevoie de un dialog real, de substanţă cu oamenii care protestează, pentru că s-a creat o falie adâncă între cetăţeanul simplu şi clasa politică. „Însă stabilitatea statului este o linie roşie care trebuie păstrată, mai ales acum, în aceste momente, în care Chişinăul are nevoie urgentă de linii de finanţare şi creditare, de deschidere către partenerii internaţionali, şi m-aş referi în primul rând la FMI”, a subliniat eurodeputatul.

Întrebat despre eventuale alegeri anticipate, pentru care pledează unele partide, şi dacă acestea ar fi o idee bună, Andi Cristea a declarat că alegerile anticipate ar avea sens dacă cetăţenii moldoveni şi-ar dori asta. „Aici mie îmi e greu să dezvolt foarte mult, dar îmi voi depăşi un pic mandatul şi voi spune că, din punctul de vedere al UE, stabilitatea este mai importantă decât alegerile anticipate care ar putea să aibă loc. Pe de altă parte, nu pot să nu observ că oamenii care ies în stradă cer anumite lucruri, iar parte din acele revendicări sunt exact ceea ce politicienii vectori ai Moscovei le cer la rândul lor. Trebuie, aşadar, multă atenţie şi este vorba de o analiză subtilă a ceea ce se întâmplă acolo”, a notat Cristea.

Andi Cristea a spus că există asigurări că executivul european acordă pe mai departe atenţia cuvenită statelor din Parteneriatul Estic, chiar dacă UE se confrunta acum cu criza refugiaţilor care vin din sud, din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Eurodeputatul a mai spus că Parlamentul European susţine calea europeană a celor 6 state din Parteneriatul Estic, începând cu Republica Moldova, şi, evident, aşteaptă responsabilitate din partea politicienilor de la Chişinău.