logo

Eugen Zasavițchi va juca în campionatul Poloniei


https://www.ipn.md/ro/eugen-zasavitchi-va-juca-in-campionatul-poloniei-7979_1032141.html

Mijlocașul naționalei Moldovei, Eugen Zasavițchi, își va continua cariera în liga a doua a Poloniei. El a fost împrumutat pentru șase luni la echipa GKS Tychy, transmite IPN.

Zasavițchi aparține celor de la Trakai, cu care a devenit vicecampion al Lituaniei. În 32 de partide, el a marcat patru goluri pentru Trakai în ultimul sezon. Noua lui formație, GKS Tychy ocupă penultimul loc în liga a doua a Poloniei, după 18 etape disputate.

„Sunt mulțumit că am semnat cu Tychy. Această echipă are un stadion superb și condiții bune pentru a progresa”, a declarat Zasavițchi pentru site-ul clubului Tychy.

Eugen Zasavițchi, în vârstă de 24 de ani, a fost căpitanul naționalei de tineret a Moldovei. Anul trecut, el a debutat pentru echipa mare, în partida contra Irlandei.