logo

Eugen Matveiciuc a cucerit medalia de bronz la FOTE


https://www.ipn.md/ro/eugen-matveiciuc-a-cucerit-medalia-de-bronz-la-fote-7979_1036000.html

O nouă medalie pentru Moldova la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Gyor (Ungaria). După ce Petru Pelivan a luat argintul la 66 kg, un alt judocan autohton a devenit și el premiant, transmite IPN.

Eugen Matveiciuc, care a fost portdrapelul Moldovei la ceremonia de deschidere, a cucerit bronzul la 81 kg. El a început competiția cu victoria în fața turcului Farih Kosa, iar în sferturi l-a învins pe georgianul Vladimir Akhalkatsi.

În semifinale, Matveiciuc a cedat rusului Mansur Lorsanov, dar în meciul pentru medalia de bronz l-a învins pe Guy Gurevitch din Israel, cu 10-0.