Interviu IPN
Au trecut peste 21 de ani de la încheierea conflictului armat de la Nistru. Dar viitorul statut al regiunii transnistrene nici acum nu este clar, iar Tiraspolul nu manifestă deschidere pentru a discuta acest lucru. S-au făcut şi paşi înainte, precum stabilirea unui dialog în formatul „5+2”, dar şi paşi înapoi – acţiuni unilaterale, retorica agresivă, tensionarea artificială a situaţiei. Conflictul transnistrean nu este unul etnic, nu există o tensiune între locuitorii celor două maluri ale Nistrului. Conflictul transnistrean este unul politic, ceea ce face ca diferendul să fie unul rezolvabil, iar soluţia – durabilă. Sunt aprecieri formulate de către Eugen Carpov, vicepremier pentru reintegrare, în contextul ciclului de materiale publicate de IPN cu prilejul Zilei Independenţei Republicii Moldova.
– Care a fost evoluţia „soluţionării” conflictului în cei 21 de ani?
– Reglementarea unui conflict este un proces complex, cu perioade de tensiuni, cu negocieri intense şi cu perioade de blocaje în discuţii, compromisuri şi poziţii mai dure. În acest sens, conflictul transnistrean nu este unul diferit. Astfel, pe parcursul ultimilor 21 de ani Republica Moldova a fost nevoită să parcurgă această cale sinuoasă.
Chiar dacă există puncte de vedere diferite privind soluţionarea conflictului, să nu uităm că scopul formatului de negocieri „5+2” este de a găsi o soluţie viabilă a conflictului în baza principiilor şi standardelor internaţionale, care stipulează clar că aceasta trebuie să se bazeze pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, cu identificarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană. Forma pe care o va lua viitorul statut al regiunii va fi produsul final al negocierilor. Din păcate, la momentul dat nu avem deschiderea Tiraspolului ca acest subiect să fie discutat.
Trebuie să fie înţeles că pentru a ajunge la reglementarea definitivă a conflictului este nevoie ca toţi participanţii la procesul de soluţionare să îşi dea realul interes şi să facă tot posibilul pentru a duce acest proces la finalul său logic, care nu poate fi altul decât reintegrarea ţării şi constituirea unui stat viabil şi stabil. Orice plan şi orice proiect care nu se înscrie pe acest vector nu face altceva decât să tergiverseze acest proces.
– Ce paşi s-au făcut înainte în procesul de reglementare a conflictului, dar şi ce paşi înapoi?
– Istoria va da răspunsul corect la această întrebare, totuşi aş vrea să menţionez că ultimii ani au cunoscut o evoluţie semnificativă. Important este că în această scurtă perioadă s-a reuşit realizarea mai multor iniţiative, printre care cea mai importantă a fost restabilirea dialogului. Astfel, după aproximativ 6 ani de pauză, a fost relansat procesul de negocieri în formatul „5+2”, s-a atestat intensificarea activităţii grupurilor de lucru, au fost semnate acte foarte importante care au stabilit agenda oficială, principiile şi procedurile de negocieri, a fost reluat traficul feroviar prin regiune, a fost evacuată o cantitate enormă de surse radioactive amplasate în stânga Nistrului. De asemenea, s-a organizat, pentru al doilea an consecutiv, un schimb de copii la taberele de vară, precum şi multe alte proiecte care au avut menirea de a consolida încrederea între maluri.
Totodată, Guvernul Republicii Moldova, deja al treilea an consecutiv, sprijină proiectele de infrastructură din Zona de Securitate, care vin să îmbunătăţească condiţiile de trai pentru cei care au avut de suferit de pe urma conflictului. Mai mult, începând cu anul acesta, suma alocată din bugetul de stat a crescut cu 50%, atingând suma de 15 milioane de lei.
A sporit interesul şi implicarea partenerilor internaţionali în procesul de reintegrare a ţării. Cu sprijinul acestora sunt implementate o serie de proiecte privind consolidarea încrederii. Vorbim despre proiecte de dezvoltare socială, economică şi a infrastructurii, proiecte care sprijină depăşirea stereotipurilor şi favorizează dialogul şi schimbul de informaţii între diferite grupuri de pe ambele maluri ale Nistrului, contribuie la dezvoltarea unei societăţi civile deschise pe malul stâng, etc.
Un alt exemplu care denotă interesul sporit faţă de reglementarea definitivă a conflictului transnistrean este şi Declaraţia Consiliului de Miniştri al OSCE din 7 decembrie 2012, când a fost reafirmat sprijinul tuturor statelor membre ale OSCE pentru o reglementare viabilă a conflictului în baza principiului suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi face apel către participanţii la negocieri să îşi intensifice eforturile şi să utilizeze potenţialul de care dispun pentru atingerea progresului în reglementarea conflictului.
La capitolul „paşi înapoi” putem trece restanţele procesului de negociere, aici mă refer, în special, la stagnarea dialogului pe chestiunea viitorului statut al regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova. La momentul dat, discuţiile sunt concentrate pe soluţionarea unor probleme înguste, fără un impact semnificativ asupra procesului per ansamblu. Acesta este motivul pentru care insistăm pe examinarea plenară a subiectelor complexe, urmând ca în baza rezultatelor atinse să putem soluţiona şi celelalte probleme. Totodată, aşteptăm ca poziţia şi acţiunile tuturor partenerilor internaţionali din cadrul formatului „5+2” să coincidă cu declaraţiile lor oficiale privind suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.
– Au autorităţile constituţionale o viziune clară cum trebuie să fie rezolvat diferendul?
– Conflictul transnistrean poate şi trebuie rezolvat prin mijloace exclusiv paşnice şi fără a recurge la acţiuni unilaterale, doar prin dialog şi negocieri. Instrumentul principal în acest sens rămâne formatul „5+2”, în care Republica Moldova, cu sprijinul celorlalţi participanţi, urmează să stabilească viitorul statut al regiunii transnistrene în cadrul statului reintegrat.
Pe termen scurt ne propunem să promovăm necesitatea începerii negocierilor asupra aspectelor instituţionale, politice şi de securitate ale reglementării conflictului transnistrean. În acest sens mizăm pe sprijinul tuturor partenerilor internaţionali care ar putea da un imbold acestui proces. Totodată, este necesar a continua procesul de consolidare a încrederii între maluri, detensionarea situaţiei în Zona de Securitate. Vom sprijini acţiunile orientate spre asigurarea respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană şi vom depune eforturi pentru eliminarea barierelor în calea liberei circulaţii a persoanelor şi mărfurilor.
Vom continua promovarea obiectivului ce ţine de retragerea forţelor militare străine de pe teritoriul ţării în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, angajamentele asumate de Federaţia Rusă şi principiile internaţionale, precum şi transformarea actualei operaţiuni de menţinere a păcii într-o misiune civilă multinaţională sub mandat internaţional.
Interesul şi sprijinul oferit de SUA şi UE în promovarea măsurilor de consolidare a încrederii sperăm sa-l cimentăm prin sporirea rolului în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, ceea ce s-ar materializa prin creşterea statutului acestora la cel de mediator în cadrul negocierilor în formatul „5+2”.
Restabilirea spaţiilor unice este prioritatea pe care ne-o trasăm pe termen mediu, urmând ca aceasta să contribuie decisiv la soluţionarea problemelor economice, sociale şi de infrastructură cu care se confruntă oamenii care au suferit de pe urma ne-reglementării acestui conflict.
Rămânem fermi în constituirea acelei punţi de încredere între maluri, dorim să apropiem populaţia şi să intensificăm contactele interumane. Populaţia Republicii Moldova, indiferent pe ce mal al Nistrului locuieşte, îşi doreşte condiţii de viaţă mai bune, securitate şi stabilitate, iar aceste deziderate pot fi atinse exclusiv pe calea dialogului şi doar în interesul cetăţeanului.
– Care sunt principalele atuuri, dar şi cele mai mari pericole în procesul de rezolvare a conflictului?
– Nu există diferenţe semnificative între malul drept şi cel stâng al Nistrului, ne leagă o istorie şi o cultură comună. Comparând cu alte conflicte prelungite, care au o puternică tentă religioasă sau etnică, în Republica Moldova nu există o tensiune între locuitorii celor două maluri ale Nistrului. Conflictul transnistrean nu este unul interetnic, cum ar încerca unii să îl prezinte, ci unul politic, ceea ce face ca diferendul să fie unul rezolvabil, iar soluţia – durabilă.
Un alt atu al Chişinăului rămâne a fi deschiderea spre dialog şi dorinţa reală de a rezolva problema transnistreană. În ultima perioadă a crescut şi interesul opiniei internaţionale pentru reglementarea acestuia, subiectul în cauză se află permanent la cel mai înalt nivel pe agenda marilor cancelarii europene, dar şi a organizaţiilor internaţionale, fapt demonstrat şi de Declaraţia amintită mai sus a Consiliului de Miniştri al OSCE vizând procesul de reglementare a conflictului transnistrean în formatul „5+2”. Acest document, singurul adoptat la un nivel atât de înalt în ultimii 10 ani, stipulează necesitatea avansării negocierilor pe toate cele trei „coşuri” convenţionale, precum şi îndeamnă mediatorii şi observatorii în procesul de negocieri să-şi intensifice eforturile pentru atingerea progresului în reglementarea conflictului în baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Este în creştere permanentă şi nivelul de implicare a partenerilor noştri internaţionali prin intermediul proiectelor îndreptate spre promovarea măsurilor de încredere, în special cu aportul statelor UE, ONU şi a Consiliului Europei.
Cât priveşte pericolele ce ameninţă procesul de reglementare, acestea rămân aceleaşi – acţiunile unilaterale, retorica agresivă, tensionarea artificială a situaţiei şi interesele din afara Republicii Moldova. Acestea pot fi depăşite doar prin dialog constructiv între toţi participanţii formatului „5+2” şi respectarea standardelor, principiilor şi angajamentelor internaţionale existente. Totodată, trebuie să asigurăm funcţionalitatea şi eficienţa mecanismelor care asigură stabilitatea şi securitatea în zonă, aici mă refer în special la Comisia Unificată de Control, grupurile de lucru sectoriale şi formatul de dialog direct la nivelul liderilor şi reprezentanţilor politici de la Chişinău şi Tiraspol.
– Are ceva distinctiv anul 2013 faţă de primii ani de independenţă la capitolul rezolvarea conflictului?
Anul 2013 este un an important pentru Republica Moldova, aşteptăm ca la 26 noiembrie, la Vilnius, în cadrul Summitului Parteneriatului Estic să fie parafat Acordul de Asociere, cu compartimentul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană, precum şi să primim avizul pozitiv al Comisiei Europene pentru liberalizarea regimului de vize. La moment dat suntem la etapa ultimelor pregătiri pentru evenimentul care va însemna trecerea la o etapă calitativ nouă în relaţia cu Uniunea Europeană. Sperăm ca responsabilii din regiunea transnistreană vor conştientiza că de pe urma acestor procese vor beneficia toţi locuitorii Republicii Moldova, indiferent dacă sunt de la Tiraspol, Comrat, Orhei sau Chişinău.
Mariana Galben, IPN
