logo

Estonia a oferit 100 de mii de euro Moldovei pentru atenuarea crizei umanitare


https://www.ipn.md/ro/estonia-a-oferit-100-de-mii-de-euro-moldovei-7967_1088553.html

Estonia a oferit 100 de mii de euro – finanțare directă Republicii Moldova pentru a atenua efectele cauzate de criza umanitară. De asemenea, va dona și câteva autobuze care vor ajuta în transportarea refugiaților. Iar în contextul pandemiei, va continua să ofere vaccinuri împotriva COVID-19. Declarații în acest sens au fost făcute de președintele Estoniei, Alar Karis, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Maia Sandu, la Chișinău, transmite IPN.

Președintele Estoniei și-a exprimat sprijinul pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina, lăudând Moldova pentru că „și-a deschis casele și inimile pentru oamenii din Ucraina”. Estonia va continua să depună toate eforturile pentru a asista Moldova în ajutorarea persoanelor care au suferit în urma războiului.

În altă ordine de idei, Alar Karis și-a exprimat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova. „Săptămâna trecută, liderii UE au întreprins primii pași pentru ca Moldova să adere la UE. Moldova este parte a familiei UE, nimeni nu pune la îndoială acest fapt și nimeni nu poate să oprească acest parcurs european”, a subliniat președintele Estoniei.

Președintele Maia Sandu a menționat, la rândul ei, că războiul din Ucraina afectează profund Moldova. Producătorii nu mai pot exporta pe piețele din est. Și importurile au fost afectate. Situația de securitate economică din regiune rămâne complicată. „Avem nevoie ca țări precum Estonia și alte state membre ale Uniunii Europene să-și deschidă piețele pentru produsele moldovenești care nu mai pot ajunge pe piețele din est din cauza războiului. Primesc zilnic solicitări de ajutor de la companii care și-au pierdut veniturile din cauza lipsei accesului la aceste piețe. Un asemenea gest va constitui un sprijin clar și direct pentru producătorii moldoveni”, a spus președintele.

Șefa statului a adăugat că Moldova este interesată de preluarea experienței Estoniei în procesul de digitalizare a serviciilor publice. Este interesată să extindă cooperarea în domenii precum securitatea informațională, dezvoltarea locală, asistența medicală primară și economia verde. „Dar pentru realizarea tuturor planurilor noastre avem nevoie de pace. Acum trebuie să ne unim eforturile pentru a opri războiul și a restabili pacea în Ucraina”, a declarat Maia Sandu.

Moldova, din prima zi, a condamnat agresiunea militară a Rusiei în Ucraina și a chemat la restabilirea păcii. Tot din prima zi, ajută oamenii afectați de război. Din 340 de mii de persoane care au intrat în Moldova de la începutul războiului, aproximativ 100 de mii rămân în continuare în țară. Jumătate dintre ei sunt copii.