logo

Este nevoie de un sistem de achiziţii modern şi cu şanse egale pentru business, experţi


https://www.ipn.md/ro/este-nevoie-de-un-sistem-de-achizitii-modern-si-cu-7966_1027895.html

Sistemul naţional de achiziţii publice se confruntă cu un grad de transparenţă şi competitivitate redusă. Achiziţiile publice reprezintă un domeniu favorabil pentru fraudă şi abuz. În acelaşi timp, eventualele pierderi din achiziţiile publice afectează dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor publice, concomitent duc şi la deteriorarea mediului de afaceri şi la afectarea calităţii vieţii cetăţenilor. Acestea sunt principalele constatări ale raportului privind achiziţiile publice din Republica Moldova, prezentat vineri, 17 iunie, de experţii IDIS „Viitorul”, transmite IPN.

Diana Enachi, expertă IDIS a menţionat că noua lege privind achiziţiile publice prevede un acces mai larg la informaţiile privind contractele de achiziţie, un rol mai activ al societăţii civile în monitorizarea achiziţiilor publice. Legea are şi o nouă abordare privind contractele, raport calitate-preţ. În opinia sa, aceasta va permite ca să fie achiziţionate bunuri, servicii şi lucrări mai calitative, va spori eficienţa cheltuirii banilor publici.

Experta a spus că este necesar de încheiat elaborarea cadrului normativ pentru implementarea prevederilor noii legi. Potrivit ei, deocamdată au fost elaborate doar câteva regulamente, care rezultă din prevederile noi legi, deşi de la adoptarea acesteia a trecu timp suficient. De asemenea, se cere urgent de a identifica o soluţie pentru instruirea membrilor grupurilor de lucru pentru organizarea achiziţiilor publice. E nevoie de elaborarea ghidurile, în care ar fi prevăzute acţiunile tuturor participanţilor la procesul de achiziţii din banii publici.

Viorel Chivriga, director de programe la IDIS „Viitorul” a spus că Institutul , împreună cu organizaţiile neguvernamentale Promo-LEX şi CALM va monitoriza în continuare aplicarea în practică a prevederilor noii legi, va colecta opinii ale participanţilor la procesul de achiziţii publice, inclusiv la nivel de teritorii.

Pentru soluţionarea problemelor achiziţiilor publice, autorii raportului vin cu recomandări, printre care – orientarea spre achiziţii publice durabile, limitarea modificărilor contractelor după atribuirea acestora, dar şi creşterea capacităţilor persoanelor implicate în sistemul de achiziţii publice. La fel, este necesară îmbunătăţirea funcţiilor de control, introducerea unei definiţii noi, mai extinse, pentru conflictul de interese, revizuirea prevederilor ce se referă la sub-contractare, aplicarea pe larg a licitaţiilor electronice şi elaborarea unei strategii naţionale în domeniul achiziţiilor.