logo

Este necesar să ne concentrăm atenţia pe agenda de reforme, Vlad Filat


https://www.ipn.md/ro/este-necesar-sa-ne-concentram-atentia-pe-agenda-de-reforme-vlad-filat-7965_988880.html

Premierul Vlad Filat a adus mulţumiri conducătorilor structurilor guvernamentale, care au asigurat condiţiile necesare pentru desfăşurarea vizitei în Republica Moldova a vicepreşedintelui SUA, Joe Biden. El a spus că este necesar ca atenţia guvernului să fie axată pe agenda de reforme, arătând la necesitatea de a elabora foi de parcurs pe domenii în ceea ce priveşte implementarea reformelor, notează Info-Prim Neo. În acest context premierul a reamintit că membrii guvernului sunt, în primul rând, miniştri şi mai apoi reprezentanţi ai unor partide şi acest lucru nu trebuie să fie uitat. Premierul a făcut declaraţiile respective la şedinţa guvernului de sâmbătă, 12 martie, pe agenda căreia figurează aprobarea Legii bugetului pentru anul 2011. La 5 martie guvernul nu a reuşit să examineze bugetul din cauza că unii membri ai cabinetului de miniştri au invocat lipsa mandatului politic pentru votarea acestuia.