logo

Elevii vor studia Inteligența Artificială


https://www.ipn.md/ro/elevii-vor-studia-inteligenta-artificiala-7967_1042825.html

Din ianuarie 2019, pentru elevii din mai multe instituții de învățământ din Chișinău și alte șase raioane, în cadrul primei etape a proiectului educațional TwentyTu, vor fi desfășurate cursuri extrașcolare în domeniul Inteligenței Artificiale (AI). Către 2022, proiectul va oferi posibilitatea tuturor elevilor din Republica Moldova să studieze la alegere AI, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al proiectului, cursul le va permite elevilor să-și cultive abilitățile necesare pentru a face față provocărilor viitorului și descoperirilor în domeniul tehnologic. AI reprezintă abilitatea unui calculator de a copia funcțiile creierului uman și de a efectua un șir de acțiuni caracteristice oamenilor. Pe parcursul orelor, prin intermediul jocurilor interactive și practice, copiii vor învăța principiile de bază ale acestei științe.

Medicina este unul dintre domeniile care beneficiază cel mai mult de pe urma AI. Aparatele moderne pot identifica și stabili diagnosticul pentru un șir de maladii complicate, iar acest lucru este efectuat mult mai rapid decât o fac oamenii.

Importanța AI este demonstrată și în domeniul agriculturii, unde sunt utilizate echipaje agricole „deștepte”. Cu ajutorul lor, semințele sunt puse în pământ la o distanță ideală una de alta, iar cantitatea utilizată este optimă. Astfel, fermierii pot crește producția, iar pierderile suferite se reduc la minimum.

Cursurile, susținute în cadrul proiectului vor acoperi domenii precum robotică, programare interactivă, aplicații mobile, astronomia VR (prin realitatea virtuală), inteligență artificială, antreprenoriat, dezvoltare personală etc.