Elevii claselor gimnaziale și liceale sunt îndemnați să participe la concursul național de creație „Scrisoare mamei”. Scrisorile, în format electronic, pot fi trimise la adresa de e-mail: scrisoaremamei@gmail.com (limba română), pismomame2015@gmail.com (limba rusă), până pe data de 25 februarie, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Direcției generale educație, tineret și sport CMC, concursul are drept scop sensibilizarea tinerei generații, promovarea creativității, identificarea și promovarea tinerelor talente. Totodată, se urmărește motivarea tinerilor de a-și respecta părinții, de a valorifica familia și de a le cultiva valori social-umane. „Obiectivul concursului este de a păstra și promova relațiile, legăturile firești pe plan sentimental și spiritual dintre părinți și copii”, se spune în comunicat.
Premiul I al concursului este de 2000 lei, premiul II – 1500 lei, iar premiul III – 1000 lei. Cinci premii vor fi a câte 500 de lei.
Concursul este organizat de către Academia de Științe din Moldova, Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Facultatea de Litere, USM, și AO „Platforma Socrate”, cu susținerea unei bănci comerciale.