logo

Elevii din Sipoteni, raionul Călărași, au învățat cum să intervină în cazul unui incendiu


https://www.ipn.md/ro/elevii-din-sipoteni-raionul-calarasi-au-invatat-cum-sa-7967_1067922.html

Stingerea unui incendiu și alte activități prin care pot face față unor situații de urgență au fost simulate de elevii din comuna Sipoteni, raionul Călărași. Exercițiul a fost organizat și coordonat de AO EcoContact, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Primăria Sipoteni, transmite IPN.

Potrivit Tatianei Cociaș, consultant în comunicare al AO EcoContact, exercițiul a avut la bază un scenariu de instruire a liceenilor, dar și a locuitorilor comunei, prin care aceștia au fost învățați să folosească un extinctor, să ofere primul ajutor și alte acțiuni care trebuie întreprinse imediat după declanșarea alarmei de incendiu.

Tatiana Cociaș a mai precizat că în cadrul exercițiilor de pregătire elevii au aflat care este rolul salvatorilor voluntari și al celor profesioniști, precum și despre necesitatea colaborării între aceștia în cazul declanșării unei situații excepționale.

Atât activitățile practice, cât și cele teoretice s-au desfășurat sub stricta supraveghere a instructorilor experimentați din cadrul Postului de Salvatori și Pompieri din localitate, a angajaților Serviciului pentru Situații Escepționale Nisporeni și Călărași și a profesorilor.

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului ProVoice – Promovarea rolului voluntarilor și a populației în protecția civilă, realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al Agenției Austriece pentru Dezvoltare.