logo

Elevii din capitală pot participa la un concurs lansat de Apă-Canal Chişinău


https://www.ipn.md/ro/elevii-din-capitala-pot-participa-la-un-concurs-lansat-de-7967_997629.html

Elevii cl. 5–11 din municipiul Chişinău se pot înscrie la concursul de eseuri, proiecte şi filmuleţe video, spoturi publicitare cu tema: „Rolul apei în viaţa omului şi în economie”, lansat de SA „Apă-Canal Chişinău” (ACC). Câştigătorii vor primi premii băneşti şi diplome. Premiul cel mare rămâne o surpriză, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al ACC, lansarea acestui concurs face parte din proiectul educaţional „Preţuind apa, preţuieşti viaţa”, iniţiat de „Apă-Canal Chişinău” şi este un suport pentru pregătirea generaţiei de mâine privind comportamentul faţă de resursele de apă. Pentru ca participanţii la concurs să perceapă mai bine rolul şi drumul apei, în perioada 1-15 mai curent la întreprindere se organizează „Ziua uşilor deschise”. Cu această ocazie, elevii din mai multe licee din capitală vor avea ocazia să viziteze obiectivele strategie ale furnizorului de apă: Staţia de pompare a apei din oraşul Vadul lui Vodă, Staţia de tratare a apei şi Staţia de epurare a apei din municipiul Chişinău. Primii elevi care au mers în excursie au fost cei de la liceele „Ion Creangă” şi „Gheorghe Asachi” din capitală. Astăzi în excursie au mers elevi din liceele „Mihai Eminescu” şi „Mircea Eliade”. Specialiştii de la „Apă-Canal Chişinău” susţin că aceste excursii vor fi un prilej bun de a explica elevilor că apa, extrasă din fluviul Nistru, necesită să fie curăţată, dezinfectată şi tratată pentru a deveni potabilă. Această excursie educativă a fost organizată cu scopul de a sensibiliza opinia publica şi de a explica tuturor procesele tehnologice care fac ca apa brută din Nistru să devina potabilă. În perioada 15-25 mai curent copiii sunt invitaţi să realizeze lucrări privind rolul pe care apa îl are în viaţa de zi cu zi. Sunt acceptate şi lucrări colective. Lucrările vor fi realizate şi transmise la sediul central al SA „Apă-Canal Chişinău” până în data de 25 mai. Evenimentele fac parte din ciclul de acţiuni dedicate aniversării a 120-a de la înfiinţarea SA „Apă-Canal Chişinău”, care va fi sărbătorită în perioada 1-20 decembrie 2012.