Mai mulţi elevi ai claselor primare din instituţiile de învăţământ din sectorul Buiucani al capitalei au învăţat să confecţioneze mărţişoare în cadrul unui atelier de creaţie organizat marţi, 23 februarie, de către Direcţia generală educaţie, tineret şi sport. Atelierul cu genericul „Mărţişorul – simbolul primăverii” s-a desfăşurat la Muzeul Naţional de Istorie şi Etnografie Naturală, iar meşterii populari au îndrumat copiii să facă lucrări deosebite.
Raisa Stratulat, specialist principal în cadrul Direcţiei, a declarat pentru IPN că atelierul este la cea de-a patra ediţie şi are drept scop promovarea mărţişorului. „Acesta este organizat pentru ca elevii să cunoască simbolul primăverii, dar şi pentru a le stimula interesul faţă de acesta. De asemenea, obiectivul este de a păstra mărţişorul şi de a le dezvolta copiilor simţul estetic”, a menţionat
Copiii şi învăţătorii au fost instruiţi către meşteri populari să confecţioneze mărţişoare din hârtie, fibre vegetale şi materiale textile. Potrivit specialistului, atelierul a fost organizat în cadrul Muzeului Naţional de Istorie şi Etnografie Naturală pentru a le crea copiilor un anturaj deosebit.
Asemenea ateliere de creaţie vor fi organizate în următoarele zile şi pentru elevii claselor mai mari.