Elevii din 10 licee alolingve vor învăţa două-trei discipline în limba română
https://www.ipn.md/ro/elevii-din-10-licee-alolingve-vor-invata-doua-trei-discipline-7967_996581.html
Ministerul Educaţiei propune predarea mai multor discipline în limba română în şcolile alolingve. Conceptul va fi aplicat pentru început în 10 licee din ţară, care urmează a fi selectate în scurt timp, a declarat pentru Info-Prim Neo ministrul educaţiei, Mihail Şleahtiţchi.
Rămâne la discreţia administraţiilor şcolare să decidă care vor fi aceste obiecte. Ministerul a recomandat la prima etapă să fie două-trei. Important este ca profesorii să cunoască la perfecţie limba româna şi să se asigure cu suficient material didactic în română. Un alt criteriu important este să se obţină acordul părinţilor.
„Am pornit de la ideea că limba română este limba de stat în Republica Moldova şi ea este obligatorie pentru toţi cetăţenii acestei ţări. Noi trebuie să eficientizăm procesul de predare a limbii române în instituţiile de învăţământ, în special în cele alolingve. Vreau să constat că avem o iniţiativă puternică din partea acestor instituţii de a intensifica procesul de predare în limba română. Acest fapt va contribui considerabil la o comunicare mai bună între reprezentanţii tuturor etniilor conlocuitoare şi va face ca Republica Moldova să devină un stat şi mai puternic”, a menţionat ministrul.
După testarea conceptului odată cu noul an de învăţământ 2012-2013, se va organiza o conferinţă naţională, în cadrul căreia se va discuta despre acţiunile de viitor. Ministrul spune că le-ar fi recunoscător celor care critică iniţiativa să se implice în discuţiile care vor fi organizate după proiectul pilot.