Eficiența fiecărui ambasador va fi apreciată în funcție de atragerea investitorilor din țara de destinație în Republica Moldova și promovarea imaginii țării. În lipsa unor rezultate palpabile într-o perioadă de 6-12 luni, ambasadorul ar putea fi rechemat. Declarația aparține președintelui Igor Dodon și a fost făcută la ședința lărgită a Colegiului Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, care a întrunit ambasadorii Republicii Moldova, acreditați peste hotare, transmite IPN.
Șeful statului s-a referit la promovarea politicii externe echilibrate, ceea ce presupune implementarea angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova, în special, Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și relațiile strategice cu Federația Rusă. Totodată, Igor Dodon a reiterat importanța continuării parteneriatului strategic cu România, Statele Unite, Turcia și alte state.
În opinia președintelui, „activitatea Ministerului de Externe urmează să se desfășoare pe baza criteriilor de profesionalism, cu o disciplină strictă și fără implicare în jocuri politice sau de partid, cum a fost anterior”. Referindu-se la activitatea ambasadorilor, Igor Dodon a subliniat „necesitatea conștientizării a faptului că nu sunt numiți în funcție pentru a se odihni, ci pentru a munci, întru dezvoltarea statului și aprofundarea relațiilor cu partenerii externi, fiind remunerați din banii contribuabililor”.
Ministrul de externe, Aureliu Ciocoi, a precizat că Colegiul MAEIE nu s-a întrunit în ultimii zece ani, fapt care în opinia sa, complică schimbul de opinii și afectează procesul decizional. Potrivit lui, integrarea europeană, care a constituit o prioritate în activitatea Ministerului pentru 2019, rămâne un obiectiv prioritar al serviciului diplomatic pentru anul curent. Printre prioritățile setate pentru 2020 se mai numără dezvoltarea relațiilor cu partenerii externi, menționându-se caracterul echilibrat și deschis abordat de Guvern în construcția parteneriatelor.
Ședința s-a desfășurat parțial cu ușile închise. La finalul întrevederii, ministrul a declarat pentru presă că „orice subiect care ține de politica externă a unui stat nu poate fi discutat în public, pentru că sunt și nuanțe cu un caracter destul de sensibil”. Șeful diplomației moldovenești a menționat că „sunt subiecte care nu pot fi făcute publice deocamdată”.