În perioada septembrie-decembrie 2016, elevii din clasele a 8-a şi a 9-a a Gimnaziului din satul Vânători, raionul Nisporeni, şi Liceul „Spiru Haret” din Chişinău, au frecventat cursul de educaţie sexuală, pilotat de către Y-PEER Moldova, cu suportul UNFPA, Fondul ONU pentru Populaţie. Duminică, 18 decembrie, adolescenţii, împreună cu profesorii, au participat la o discuţie publică în cadrul căreia s-au expus opinia vizavi de acest curs şi au menţionat importanţa şi necesitatea educaţiei sexuale în şcoală, transmite IPN.
Liuba Chirilov, director executiv Y-PEER Moldova, a declarat că urmare a implementării acestei iniţiative şi din discuţiile cu elevii s-a ajuns la concluzia că tinerii înţeleg ce este educaţie sexuală, că este despre sănătate, corp, personalitate etc. Majoritatea dintre adolescenţii instruiţi susţin că vor recomanda acest curs altor colegi, pentru că e unul binevenit pentru sănătatea lor şi le inspiră mai multă responsabilitate.
„Cunoştinţele tinerilor în ceea ce priveşte sănătatea reproductivă s-au îmbunătăţit considerabil. La fel, am înţeles că un semestru nu este destul pentru acest curs. Este nevoie de mai mult timp. Şi chiar şi tinerii au spus că îşi doresc să discute mai multe teme în cadrul cursului. De asemenea, am înţeles că acest curs trebuie să fie foarte prietenos pentru tineri şi trebuie predat de către un profesor care îşi doreşte să facă acest lucru şi se simte comod şi liber să o facă”, a notat Liuba Chirilov.
Directoarea Gimnaziului din satul Vânători, Larisa Gheorghica, a declarat că această iniţiativă este salutabilă pentru că, deşi colectivul pedagogic depune eforturi pentru a le explica copiilor aceste subiecte, au existat precedente, inclusiv sarcini neplanificate în rândul elevelor. În opinia sa, problema este deja de mai mulţi ani, pentru că educaţia sexuală e predată elevilor doar ocazional – fie la orele de educaţie civică, fie la cele de diriginţie. Directoarea spune că de multe ori aceste subiecte sunt considerate tabu şi printre părinţi, şi printre profesori. Însă, în cadrul acestui curs, pe post de profesori au fost coordonatoare Y-PEER, care sunt din generaţia tânără şi au reuşit să-i apropie pe tineri şi să-i predispună la discuţii libere.
În total cursul de educaţie sexuală a fost predat predat pentru 62 de elevi din cele două instituţii, o dată pe săptămână, din luna septembrie şi până în luna decembrie. Coordonatoarele Y-PEER au menţionat că, dacă instruirea începe de la o vârstă timpurie, educaţia sexuală comprehensivă îi ajută pe copii şi tineri să-şi înţeleagă mai bine sentimentele şi schimbările prin care trece organismul lor, precum şi să stabilească relaţii sigure, sănătoase şi adecvate cu ceilalţi. La fel, dacă tinerii nu dispun de informaţii veridice despre relaţiile sănătoase sau sexualitate, mulţi dintre ei apelează la prieteni, internet sau la alte surse media. Însă informaţiile din aceste surse nu sunt întotdeauna corecte, uneori chiar prezentând pericol.