logo

Educația este soluția pe termen lung pentru prevenirea violenței în familie, audieri


https://www.ipn.md/ro/educatia-este-solutia-pe-termen-lung-pentru-prevenirea-violentei-in-familie-audi-7967_1038811.html

Numărul cazurilor de violență în familie este în scădere comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Între timp, numărul ordonanțelor de protecție a victimelor a trecut peste o mie. Cifrele au fost prezentate la audierile publice organizate cu scopul de a vedea progresele realizate în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice. Experții, participanți la audieri, au apreciat modificările legislative în acest domeniu, însă au semnalat în continuare probleme la etapa de prevenire a violenței în familie, dar și carențe legate de protecția copiilor victime, transmite IPN.

Președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, deputata Valentina Buliga, a declarat că este crucial să se intervină în educarea bărbaților, ca ei să fie conștienți de comportamentul lor, să nu se lanseze în acțiuni abuzive, dar să și le combată când le văd în jur. De asemenea, este esențială și educarea femeilor despre drepturile pe care le au și ce trebuie să facă dacă devin victime ale violenței în familie. În acest context, Valentina Buliga a spus că educația este soluția pe termen lung, fiind asigurată și prin cadrul legislativ necesar.

Șeful Direcției securitate publică a Inspectoratului General al Poliției, Marin Maxian, a comunicat că 29 dintre cazurile de violență în familie comise pe parcursul acestui an s-au soldat cu deces, iar în 28 de cazuri a fost vorba de viol. Comparativ cu anul trecut, în cele 11 luni ale anului curent, numărul cazurilor de violență în familie este nesemnificativ mai mic, fiind documentate peste 2400 de cazuri. Din luna mai și până în noiembrie, au fost emise peste o mie de ordonanțe de protecție. 50 dintre agresori nu au fost de acord cu ordonanța de protecție aplicată și au depus contestații în instanța de judecată. În 48 de cazuri instanța a menținut ordonanțele de protecție. Încă două cauze sunt pe rol. 

Marin Maxian a precizat că polițiștii au nevoie de pârghii legale pe care să le aplice în privința agresorilor, prin care să-i descurajeze să comită repetat un act de agresiune. Astfel, se propune ca agresorii să nu mai poată achita amendă pentru infracțiunea comisă, ci să fie pedepsiți cu arest preventiv și cu muncă în folosul comunității, ceea ce va bate în orgoliul și statutul social al agresorilor, crede Marin Maxian. Acesta a mai spus că în plan legislativ este nevoie de reglementări clare ce țin de protecția copiilor victime, pentru că în legislația actuală există o dublare a competențelor. Există probleme legate și de copiii rămași fără supraveghere. Este regretabil că la nivel local nu mai activează comisiile pe probleme sociale, care să discute problemele familiilor la nivel de localitate, unde alcoolul este principala cauză a violenței în familie, a spus șeful Direcției securitate publică IGP.

Secretarul de Stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a subliniat că este necesară dezvoltarea serviciilor sociale adresate atât victimelor, cât și agresorilor. În prezent, funcționează un serviciu de calificare înaltă și zece servicii regionale, dintre care doar unul pentru agresorii familiali.

În cadrul discuțiilor, participanții au menționat importanța promovării în continuare a acțiunilor de prevenire a violenței. De asemenea, deputații au recomandat aprobarea Strategiei naționale, precum și combaterea și monitorizarea fenomenului.