logo

Editurile pot depune proiecte pentru traduceri literare în cadrul unui program european


https://www.ipn.md/ro/editurile-pot-depune-proiecte-pentru-traduceri-literare-in-cadrul-unui-7967_1025925.html

Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură a Comisiei Europene a publicat apelul pentru proiecte de traduceri literare în cadrul Programului UE „Europa Creativă”. Astfel, editurile din Republica Moldova pot depune proiecte de traduceri literare, publicare şi promovare a unui pachet de 3 pâna la 10 opere din şi în limbile recunoscute oficial în ţările eligibile, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Culturii, prin acest apel sunt finanţate şi traducerile din latină şi greaca veche. Astfel, editurile pot depune proiecte pentru romane, nuvele, povestiri, piese de teatru, poezii. De asemenea, în proiect sunt acceptate şi astfel de opere precum benzi desenate şi cărţi de ficţiune pentru copii.

Una dintre condiţiile de participare este ca lucrările de ficţiune să fi fost publicate anterior şi să fie scrise de autori care sunt cetăţeni sau rezidenţi într-una dintre ţările eligibile, cu excepţia operelor scrise în latină şi greaca veche.

Linia de finanţare implică două categorii de proiecte. Prima categorie se referă la proiectele de doi ani, care prevăd traducerea şi promovarea unui pachet de 3 până la 10 lucrări de ficţiune eligibile din şi în limbile eligibile.

Cea de-a doua categorie de proiecte presupune un acord de parteneriat. În acest caz este vorba despre un plan de acţiune care să acopere întreaga durată a acordului, bazându-se pe o strategie pe termen lung pentru traducerea, distribuţia şi promovarea pachetului tradus de opere de ficţiune.

Termenul limită de depunere a aplicaţiilor este data de 27 aprilie 2016.

Totodată, Biroul Europa Creativă Moldova, urmează să acorde asistenţă tehnică în procesul de elaborare şi depunere a aplicaţiilor. Astfel, persoanele interesate pot contacta Biroul la următoarele adrese de e-mail: orest.dabija@mc.gov.md , vasile.botan@mc.gov.md, precum şi la numărul de telefon: 022 27 84 97.

Mai multe informaţii despre proiect pot fi accesate pe site-ul Agenţiei Executive pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură – https://eacea.ec.europa.eu/creative-europe/funding/support-literary-translation-projects-2016_en.