logo

Echipamente de protecție de peste 500 de mii de euro, donate de Germania


https://www.ipn.md/ro/echipamente-de-protectie-de-peste-500-de-mii-de-7967_1081700.html

Echipamente de protecție pentru sistemul de sănătate, în valoare de peste 500 de mii de euro, au fost donate astăzi Republicii Moldova de către Germania și Uniunea Europeană, în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății. Mai exact, donația conține 1,6 milioane de mănuși medicale de unică folosință și 300 de mii de măști de protecție de tip FFP2, destinate ambelor maluri ale Nistrului, transmite IPN.

„Republica Moldova are suficient vaccin pentru toți doritorii, sistemul de sănătate beneficiază constant de echipamente medicale și de protecție de la partenerii noștri pentru a putea salva sănătatea și viața oamenilor. Sunt optimistă că în curând, prin vaccinarea câtor mai mulți cetățeni și prin respectarea măsurilor de protecție, vom putea reveni la normalitate”, a declarat Maia Sandu, într-o postare pe Facebook.

Ambasadoarea Germaniei, Angela Ganninger, a menționat că, împreună cu UE, Germania întinde o mână de ajutor instituțiilor medicale, care în această perioadă pandemică sunt puse la grea încercare. „Echipa Europa este un prieten de încredere și împreună vom reuși să depășim această criză”, a spus ambasadoarea. De la începutul pandemiei, Germania a acordat mai multe ajutoare, printre care: costume de protecție, ventilatoare, concentratoare de oxigen etc. Statul german contribuie și la Platforma COVAX de unde Moldova beneficiază de vaccin gratuit.

Secretarul de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Igor Curov, a declarant că pandemia continuă și afectează populația în continuare, medicii continua să lupte pentru a salva vieți, de aceea asigurarea sistemului medical cu echipamente este necesară actualmente.

Ajutorul face parte din Colaborarea Germaniei și Organizației Mondiale a Sănătății și inițiativa finanțată de UE „Solidari pentru Sănătate”.