logo

Echipament militar, depistat la frontiera moldo-română


https://www.ipn.md/ro/echipament-militar-depistat-la-frontiera-moldo-romana-7967_1035950.html

Un lot de uniforme și accesorii militare fără acte de proveniență a fost ridicat la frontiera moldo-română. Echipamentul militar urma să ajungă la elemente diversioniste ale căror zonă de operare cuprinde spațiul european, în special regiunea Balcani, transmite IPN.

Operațiunea a fost desfășurată de către Serviciul Vamal, în comun cu Serviciul de Informații și Securitate și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, la ieșirea din Republica Moldova, în punctul de trecere Leușeni. Lotul de marfă a fost identificat într-un autocar specializat în transportarea coletelor spre Europa.

Pe lângă uniformele militare, lotul mai conținea căști, veste tactice, ceasuri, lanterne și produse alimentare în ambalaj militar, toate cu inscripții în limba rusă. Persoanele care însoțeau coletele nu au putut argumenta proveniența echipamentului și destinația acestuia. Potrivit Serviciului Vamal, investigațiile prealabile denotă că uniformele și accesoriile militare au fost fabricate în Federația Rusă și introduse pe teritoriul țării din Transnistria. În cadrul cercetărilor a fost stabilit că acestea urmau să ajungă în Bratislava, Republica Slovacă. Este verificată versiunea vânzării echipamentului militar din depozitele de armament ale fostei armate a 14-a.

Cazuri similare au mai avut loc în perioada 2014-2015, atunci când Serviciul de Informații și Securitate, de comun cu Procuratura Generală au reținut loturi de echipament și armament din regiunea transnistreană.

Pe marginea acestui caz a fost deschisă o cauză penală pentru contrabandă. Cazul este cercetat în continuare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.