logo

Echipă mobilă va oferi ajutor la domiciliu copiilor cu dizabilităţi


https://www.ipn.md/ro/echipa-mobila-va-oferi-ajutor-la-domiciliu-copiilor-cu-dizabilitati-7967_994041.html

Copiii şi tinerii cu un grad de dizabilitate accentuată sau severă şi cei cu riscul înalt de abandon sau instituţionalizare vor primi ajutor social şi medical la domiciliu. Serviciul social, denumit „Echipă mobilă”, va dura până în 2012, transmite Info-Prim Neo. Şefa Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, Svetlana Chifa, a declarat joi, 17 noiembrie, în cadrul lansării serviciului, că „Echipă mobilă” este activă din luna iunie, dar această perioadă a fost necesară pentru identificarea beneficiarilor. Serviciul este gândit pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi prin servicii de consiliere, recuperare şi reabilitarea psihosocială, dar şi consultanţă medicală. Echipa mobilă este formată dintr-un asistent social şi un kineoterapeut. Coordonatorul serviciului „Echipă mobilă” Chişinău, Ina Nenov, a declarat că experienţa redusă a specialiştilor în lucrul cu aceşti copii, care au nevoi speciale, îşi spune cuvântul. Astfel că una din priorităţi este instruirea continuă a specialiştilor. Şi părinţii vor fi ajutaţi să-şi îngrijească copiii mai bine. Serviciul social „Echipă mobilă” este implementat de către Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului şi Asociaţia obştească Keystone Human Services International Moldova, cu susţinerea Open Society Foundations şi Soros Moldova.