logo

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova


https://www.ipn.md/ro/echipa-de-fotbal-maib-a-castigat-cupa-anuala-de-7542_1084664.html

Demonstrează zilnic că sunt campioni nu doar în banking, dar și în activitățile extra-job la care participă. Vorbim despre angajații băncii care aleg să reprezinte MAIB la turneele și competițiile sportive naționale și internaționale, de unde se întorc aproape întotdeauna victorioși.

Cel mai recent premiu în palmaresul trofeelor băncii a fost revendicat de echipa de fotbal MAIB, după ce s-au impus în patru meciuri la Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova. Sportivii au demonstrat o bună strategie de joc, spirit de echipă și rezistență, abilități care le-au adus victoria decisivă în ultimul meci împotriva gazdei – echipa Hospice Angelus Moldova, în care s-au impus cu scorul 3:2.

Ambasadorii MAIB pe terenul sportului rege au fost: Gheorghe Muntean, Ion Buga, Ilie Ursachilă, Anatol Mîrzenco, Radu Coreţchi, Alexandru Hentov, Evgheni Drozdov, Sandu Nistrean, Mihai Nartea, Denis Apostol, Ion Covali și Vladislav Bodrug și le mulțumim pentru implicare pentru omagiul adus vieții, sănătății și carității.

Prin participarea la competiție și jocul spectaculos pe care l-au avut pe teren, sportivii au susținut, inclusiv financiar, cauza nobilă a organizației Hospice Angelus Moldova. Turneul de fotbal este organizat anual de Hospice Angelus Moldova, pentru asigurarea serviciilor profesioniste de îngrijire medicală, asistență socială și psiho-emoțională pentru copiii și adulții care suferă de boli incurabile.

Gheorghe Muntean, căpitanul echipei de fotbal MAIB:

„Am participat la turneu cu cei mai buni jucători, iar rezultatul a fost pe măsura așteptărilor. Pentru noi fotbalul este o plăcere, iar când putem contribui si la o cauză nobilă, plăcerea este dublă. În general, sportul unește și crează lucruri foarte frumoase. Ne bucurăm că banca ne susține în promovarea modului activ de viață, a spiritului civic și a valorilor sănătoase în societate”.

Cristina Cuciurca, Fundraising & PR Manager, Hospice Angelus Moldova:

„Felicitări, echipa MAIB, pentru spectacolul galactic de pe teren și vă mulțumim pentru că ne sunteți alături de fiecare dată. Inclusiv datorită participării și suportului oferit de MAIB, în cadrul evenimentului am reușit să adunăm 93 000 lei, resurse financiare care ne vor ajuta să prestăm în continuare servicii de îngrijiri paliative de calitate, destinate copiilor și adulților din programul hospice”.  

Anual, circa 2500 de pacienți beneficiază absolut gratuit de serviciile Hospice Angelus Moldova, iar Casa Angelus găzduiește circa 300 de copii umbriți de durerea diagnosticului necruțător.

MAIB este partener al Hospice Angelus Moldova de peste un deceniu.

Suntem MAIBuni prin eforturi comune! Împreună la Nivelul Următor!


 


Despre MAIB

 

MAIB este partener al Hospice Angelus Moldova de mai mult de 10 ani, prin politica sa de responsabilitate socială corporativă investind în proiecte sociale şi în susţinerea comunităţii. Pe parcursul ultimilor ani, banca a oferit sprijin în realizarea mai multor inițiative ale organizației, având certitudinea că „Implicarea face diferența”. Prin prisma comunităţilor interne formate de angajaţi ai băncii (de fotbal, tenis, volei, alergători), MAIB îşi propune să dezvolte spiritul de echipă, dar şi să inspire societatea să adopte un mod sănătos de viaţă şi activ la superlativ.

 _______

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.