E timpul să ni se refuze luxul de a ne ascunde sub titlul de „economie de tranziţie”, Cristina şi Dumitru Podgurschi

{Interviu Info-Prim Neo cu fraţii Cristina şi Dumitru Podgurschi, din ciclul: „Independenţi de 21 de ani - vin noii moldoveni?!” RELUARE din 1 august 2012 } ******* {Agenţia de presă Info-Prim Neo inaugurează astăzi rubrica „Independenţi de 21 de ani. Vin noii moldoveni?!”. Ni s-a părut potrivit s-o începem cu doi tineri moldoveni, soarta cărora o urmărim mai îndeaproape. Cristina Podgurschi lucrează într-o bancă prestigioasă din Paris, iar fratele ei, Dumitru Podgurschi, a finalizat studiile într-o instituţie americană de învăţământ superior cu renume, din Bulgaria. Într-un interviu cu ei de acum doi ani, Agenţia Info-Prim Neo a folosit pentru prima dată calificativul „noii moldoveni” pentru o categorie de persoane de care Republica Moldova şi-ar putea lega speranţele de viitor. Este adevărat că în sintagma „Vin noii moldoveni” Agenţia a găsit loc şi pentru semnul exclamării (!), al speranţei, dar şi pentru semnul întrebării (?), al grijii de a nu speria norocul. Cristina spunea în acel interviu că Republica Moldova este un atelier în (re)construcţie, iar Dumitru a calificat-o drept o pânză goală pentru pictor. Cum văd fraţii Podgurschi Republica Moldova azi, din interior şi de peste hotare?} ******* [ – Ce aţi mai reuşit între timp? V-aţi poticnit undeva în drumul „spre sine”, vorba Cristinei de acum doi ani?] [Cristina Podgurschi:] – Mai multe evenimente importante s-au succedat în aceşti doi ani. „Staţionarea” mea la Paris, despre care vorbeam în interviul precedent, riscă să mai dureze niţel. Între timp, am primit cetăţenia franceză şi am reuşit să şi îmi schimb postul de lucru. Rămân la aceeaşi bancă, însă noul post se acordează mult mai bine cu studiile universitare pe care le-am urmat şi cu aspiraţiile mele de viitor. [Dumitru Podgurschi:] – Anul acesta am absolvit Universitatea Americană, noul an de studii sper să mă găsească la una din universităţile din China. Între aceste aceste două etape, am făcut o escală la Chişinău şi acuma lucrez, temporar, la Agenţia de presă Info-Prim Neo - „salut, colega!”. În aceşti doi ani, am reuşit să-mi confirm unele convingeri, iar în unele m-am decepţionat. Am petrecut ultimele două veri acasă şi am reuşit să văd cum m-am schimbat eu în raport cu Moldova şi viceversa. [ – Ce faceţi azi? Rămâneţi în categoria pe care Info-Prim Neo a numit-o convenţional, acum doi ani, „noii moldoveni”? Mai vin?] [Cristina Podgurschi:] – Eu personal prefer titlul de „noii moldoveni în devenire”. Tinereţea trăită din plin îşi are neajunsurile ei: îţi oferă în permanenţă noi oportunităţi, încercări şi provocări, încât, fără să îţi dai seama, îţi schimbi priorităţile, pui în aşteptare, undeva deoparte, anumite proiecte sau reflecţii din trecut. Astăzi gândul de a mă întoarce acasă nu îmi mişună prea des prin cap. Recunosc, nu sunt gata şi nici nu îmi doresc la momentul dat să fac acest pas. [Dumitru Podgurschi:] – Răspunsul este pe cât se poate de relativ. Nu mai suntem atât de noi, în comparaţie cu 2010, însă suntem tot noi înşine, deci, aceiaşi „noi moldoveni”. Cât de măgulitor ar fi acest titlu, sper că între timp au apărut moldoveni „mai noi”, care ar servi drept dovadă progresului ţărişoarei noastre. Mai vin ei, unii mai repede, alţii mai încet. Însă, tempoul acţiunii este irelevant, avem progres şi asta-i tot ce contează. [ – Deşi sunteţi soră şi frate, aţi ales itinerare de viaţă opuse: Cristina vroia să ducă faima Republicii Moldova peste hotare, iar Dumitru prefera să-şi ajute ţara prin prezenţa şi activitatea lui aici, acasă. Ce vă motivează să fiţi atât de fermi şi convinşi în alegerile făcute?] [Cristina Podgurschi:] – Sunt şi astăzi ferm convinsă că nu e nevoie de a trăi pe teritoriul ţării natale pentru a asista la procesul ei de dezvoltare, de creştere. Privilegiul unei astfel de convingeri mi-e conferit de experienţă: spre exemplu, rectorul masteratului pe care l-am urmat la Nice mi se laudă, la fiecare început de an universitar, că are măcar un moldovean/o moldoveancă în promoţie. Pe aceeaşi notă de idei nu o dată a venit şefa mea din departamentul precedent să mă întrebe, în glumă sau ba, dacă nu mai angajăm încă vreun moldovean la lucru. Cică, noi toţi suntem „poligloţi, competenţi şi diligenţi” în ţara noastră. Cred că ştie ea ce spune! [Dumitru Podgurschi:] – Eforturile depuse în îndeplinirea scopurilor generează o anumită inerţie, un fel de principiu al avalanşei. Începem de mici cu aspiraţii naive, iar timpul ne modelează în mod diferit pe fiecare. Fiind peste hotare, departe de familie şi prieteni, cred că ambii ne-am găsit refugiu în studii/lucru. În rest, este cât se poate de simplu: cu cât mai mult efort depunem, cu atât mai multe obţinem, cu cât mai multe obţinem, cu atât mai multe vrem. În acest sens, cred că motivaţia a rămas cea din totdeauna, dorinţa de a deveni oameni de succes, de a ne asigura un trai decent. Diferit este doar modul în care abordăm aceste aspiraţii, acum avem mai multă forţă, mai mult elan, decât cu doi ani în urmă. [ – Cât de evidentă pare pentru Dumitru dezvoltarea Republicii Moldova, din interiorul ţării, şi cum o vede Cristina, din afară?] [Cristina Podgurschi:] – Sunt foarte curioasă de răspunsul lui Dumitru la această întrebare, căci mie chiar nu mi se pare deloc evidentă dezvoltarea actuală a ţării noastre, fie ea privită atât din interior, cât şi din exterior. Cu doi ani în urmă eram înaripată de multe speranţe pentru viitorul ţării noastre şi aşteptam entuziasmată SCHIMBAREA. Astăzi, după un referendum ratat şi ruşinos, după vreo câteva alegeri parlamentare/prezidenţiale unde noi, moldovenii de peste hotare, nici nu am avut măcar onoarea de a vedea votul nostru (pe foi A4) validat, schimbarea tot se lasă aşteptată. Sinceră să fiu, mi-e trist să-mi văd ţara în această stare permanentă de convalescenţă politică şi de hibernare economică. Demult e timpul să ni se refuze luxul de a ne ascunde sub titlul de „economie de tranziţie”. În Franţa, când vorbesc cu cineva despre Moldova, conştient filtrez minuţios informaţiile pe care vreau să i le comunic despre ţară. Acest fenomen nu mi se pare, nici pe departe, normal. [Dumitru Podgurschi:] – Este evidentă schimbarea. Cert este că Moldova se dezvoltă, însă la noi se întâmplă totul în stil tipic, un pas înainte, câţiva înapoi. Şi în aşa tempou e uşor de pierdut ordinea, după câţiva paşi nu mai ştii unde eşti, înainte sau în urmă. Din interiorul ţării văd mai multe schimbări decât vedeam de peste hotare, însă acest lucru îmi fură uneori din optimism. De peste hotare vedeam doar evenimentele mari, cele cu ecou internaţional, însă toate mizeriile din şedinţele Parlamentului şi ale administraţiilor regionale am ajuns să le văd abia acasă. O fi ele deprimante pe alocuri, însă mă bucură că Moldova face paşi siguri spre maturitate politică. Drumul este lung şi anevoios, însă ceea ce se întâmplă acum este tranziţie la propriu, înainte politica Moldovei era o pleiadă de rudimente sovietice. Înainte aveam un singur Vladimir în politică, acum avem câţiva şi toţi sunt tare activi. Iar pluralismul politic este o marcă definitorie a democraţiei. [– Acum, peste doi ani, aţi continua la fel fraza: „La ... ani de la Independenţă, Republica Moldova este pentru mine...” sau au intervenit modificări?] [Cristina Podgurschi:] –Fraza rămâne de actualitate: temelia ne este încă şubredă, meşterii de la cârmă nu s-au dovedit (încă) dibaci, cât despre recunoştinţa internaţională suntem pe calea cea dreaptă, însă mai avem multe eforturi de depus. [Dumitru Podgurschi:] – Continuând ideea pânzei goale, acum avem o schiţă în creion. Păcat că se aruncă prea mulţi „pictori” la o singură pânză, cineva a reuşit s-o păteze deja. Însă oricine ştie că mergem înainte, imaginea care se conturează se promite a fi frumoasă. [– După 21 ani de la obţinerea Independenţei Republicii Moldova, care credeţi că ar fi cel mai real şi util scenariu de dezvoltare a ţării: aderarea la Uniunea Europeană, aderarea la comunitatea euroasiatică, altceva? De ce?] [Cristina Podgurschi:] –Ţinând cont de amprentele istorice, cât şi de influenţa economică a Rusiei asupra ţării noastre, pentru foarte mulţi cetăţeni scenariul cel mai uşor de imaginat şi de argumentat ar fi aderarea la comunitatea euroasiatică. Nici nu vreau să discut utilitatea unui astfel de scenariu fiindcă Imperiul Rus/ Rusia niciodată nu şi-a făcut griji despre bunăstarea şi dezvoltarea ţărilor pe care le cucerea, iar în parteneriate nu-şi vede decât de propriile interese. Cum am fost tot timpul consideraţi simpli furnizori de materie primă şi de forţă ieftină de muncă necalificată, aşa şi vom rămâne pentru Rusia. Eu, totuşi, nutresc speranţa că ţărişoara noastră va înainta cu pas ferm spre Europa. Starea economică alarmantă a Uniunii Europene pune astăzi la dubii aderarea oricărei noi ţări. Eu, însă, continui să cred că Republica Moldova reprezintă un candidat atractiv şi strategic pentru UE, din punct de vedere geopolitic şi al raportului de forţe cu Rusia. [- Dumitru Podgurschi:] Uniunea Europeană este unica opţiune viabilă pentru Moldova. Nici n-o să ating subiectul comunităţii euroasiatice, decât ca să menţionez că oricine caută democraţie alături de Putin, Lukashenko şi Nazarbaev este naiv. Mă bucură foarte mult că UE a început să ne atragă atenţie sporită. Monitorizarea din partea comunităţii europene este exact de ce au nevoie funcţionarii noştri. Pas cu pas ne maturizăm, iar Uniunea Europeană îmi pare unica structură care ne va alimenta creşterea fără să ne fure, în schimb, integritatea şi demnitatea. [Svetlana Maftei, Info-Prim Neo]