logo

După un an de la 7 aprilie


https://www.ipn.md/ro/dupa-un-an-de-la-7-aprilie-7965_981699.html

Acum un an, la 7 aprilie în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) a avut loc o acţiune de protest, organizată de tineri împotriva rezultatelor scrutinului parlamentar din 5 aprilie, pe care le-au declarat fraudate şi care au arătat învingător Partidul Comuniştilor (PCRM), aflat la guvernare timp de 8 ani. De la un protest paşnic început în seara zilei de luni, 6 aprilie, acesta s-a transformat într-o acţiune de violenţă în masă, care s-a soldat cu morţi, răniţi, arestaţi şi devastarea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei. Imediat după scrutin, la 6 aprilie, liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat că de comun cu AMN şi PL, vor începe proteste în stradă împotriva a ceea ce califica drept fraudare a rezultatelor scrutinului din 5 aprilie. Mai mult de zece mii de tineri au ieşit în seara de 6 aprilie la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt cu lumânări aprinse şi au declarat ziua de 6 aprilie „Zi de doliu naţional”. Tinerii au scandat în jur de patru ore în faţa Preşedinţiei şi Parlamentului, după care s-au deplasat şi în PMAN, blocând circulaţia. Lor li s-au alăturat şi liderii opoziţiei de atunci. Protestatarii au convenit să continuie acţiunile şi în dimineaţa zilei de 7 aprilie, la ora 10.00. Dacă în primele ore de protest acţiunile tinerilor rămâneau pe făgaş paşnic, aceştia doar scandând lozinci anticomuniste, după masă au început primele acţiuni cu caracter violent. Au început altercaţiile dintre protestatari şi carabinierii înarmaţi cu scuturi, iar între timp o parte dintre cei din stradă au pătruns în clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei declanşându-şe devastarea lor. Tot atunci a fost incendiată şi autospeciala pompierilor adusă pentru dispersarea mulţimii. Ambulanţele transportau protestari şi poliţişti răniţi la spital încontinuu. Peste ora 16.00 poliţia a lansat o serie de încărcături cu gaze lacrimogene în faţa Parlamentului, producând bubuituri puternice. La rândul lor, protestatarii aruncau cocktailuri Molotov în clădirea Parlamentului. Din ferestrele şi de pe acoperişul clădirii legislativului ieşea fum, care era văzut din stradă. În scurt timp, doi tineri au urcat pe acoperiş şi au fluturat drapelele Uniunii Europene şi României, iar steagul UE a a fost arborat pe Parlament. La ora 17.00 liderii opoziţiei de atunci au organizat o întrevedere cu spicherul Marian Lupu. Opoziţia a cerut guvernării să dezmintă public că ea ar fi scos tinerii în stradă pentru a organiza protestele, în timp ce guvernarea declara că ar putea fi vorba chiar despre o tentativă de lovitură de stat. Tot atunci fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat că protestul tinerilor a fost organizat şi plătit din afară, acuzând România de implicare directă. Abia spre miezul nopţii, mulţimea s-a dispersat, iar în PMAN era linişte. Ultimii protestatari au fost alungaţi de poliţie cu forţa, unii dintre ei au fost bătuţi şi arestaţi în comisariatele generale de poliţie. În noaptea din 7 spre 8 aprilie a decedat şi tânărul Valeriu Boboc, despre care iniţial oficialităţile au spus că a decedat în urma unei intoxicaţii. După deshumare, un medic legist din străinătate a confirmat că acesta a fost omorât în bătaie, moartea survenindu-i după lovituri aplicate după cap, la gât.