După revoluţie, România a avut trei preşedinţi, un preşedinte provizoriu şi un preşedinte interimar

După revoluţia de la 22 decembrie 1989, România a avut trei preşedinţi de ţară. Ion Iliescu a avut două mandate, Emil Constantinescu un mandat şi, deocamdată, Traian Băsescu – un mandat, transmite Info-Prim Neo. Imediat după căderea comunismului şi, implicit, a lui Nicolae Ceauşescu, conducerea ţării a fost preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), format din disidenţi politici, unul dintre care era Ion Iliescu, atunci în vârstă de 59 de ani. Acest CFSN s-a prezentat ca organizator al primelor alegeri libere, după care urma să se autodizolve. Ion Iliescu a devenit Preşedinte provizoriu al României. La 20 mai 1990, Iliescu este ales Preşedinte de ţară. În alegerile din 17 noiembrie 1996, cedează fotoliul lui Emil Constantinescu, dar revine în funcţie după alegerile din decembrie 2000. Presa românească scrie că Iliescu este o figură dominantă şi controversată a politicii româneşti de după 1989. Tatăl lui a fost un comunist ilegalist. În decembrie 1931, a plecat clandestin în URSS, unde a participat la lucrările Congresului al V al Partidului Comunist Român ţinut la Gorikovo). A mai rămas în URSS încă patru ani. La întoarcerea în ţară a fost condamnat la închisoare, unde a şi murit. Iliescu a studiat la Institutul Energetic din Moscova. Din 1949 devine membru al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, ulterior devine şef de secţie la CC al PCR, prim-secretar al CC al UTC şi ministru pentru problemele tineretului, secretar al Comitetului PCR Timiş şi Iaşi, preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor, iar între anii 1965-1984 membru al CC al PCR. Intrat în dizgraţie, a ocupat funcţia de secretar-adjunct al comitetului judeţean al PCR din Timiş, apoi din Iaşi. A avut funcţia de director al Editurii Tehnice până în 1989, când a devenit membru fondator al Frontului Salvării Naţionale, urmând transformările sale în Frontul Democrat al Salvării Naţionale, apoi în Partidul Democraţiei Sociale din România şi în Partidul Social Democrat, în prezent fiind preşedinte de onoare al PSD. Al doilea preşedinte, Emil Constantinescu, născut în 1939, în or. Tighina din Basarabia, a fost ales preşedinte al României în 1996. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti. Şi-a început activitatea în 1960 ca judecător stagiar la un tribunal regional. Climatul politic îl determină să renunţe la acest post şi să redevină student la Facultatea de Geologie - Geografie. Este Doctor în Geologie al Universităţii Bucureşti, Doctor ès Sciences al Universităţii Duke, SUA. Din 1991 şi până în prezent este profesor de Mineralogie la Universitatea Bucureşti. Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Liège, Atena, Montréal, New Delhi, Beijing, Bilkent – Ankara, Sofia, Maribor, Chişinău, Bangkok, Astana şi al Ecole Normale Supérieure – Paris. Este autor a 12 cărţi şi a peste 60 de studii în domeniul geologiei, membru de onoare şi membru ales al Societăţilor geologice şi mineralogice din Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Japonia, al Societăţii de Geografie din Franţa şi al Societăţii National Geographic din SUA. Constantinescu este distins cu Premiul Academiei Române pentru contribuţii ştiinţifice în domeniul geologiei, Palmas Academicas, conferită de Academia Braziliană de Litere, Rio de Janeiro, medalii de aur şi onorifice ale Universităţii Comenius din Bratislava, Universităţii Caroline din Praga şi Universităţii din Sao Paolo, Medalia Arthur Bertrand, acordată de Academia de Ştiinţe, Institut de France, medalii conferite de Institutul Naţional de Ştiinţe şi Arte din Franţa, Universitatea Paris–Sorbonne şi Universitatea din Amsterdam. În perioada mandatului său prezidenţial, România s-a angajat într-un larg proces de reformă în economie, justiţie şi administraţie. Preşedintele Constantinescu a reuşit să solidarizeze forţele politice şi societatea civilă în depăşirea unor momente de criză guvernamentală, parlamentară şi socială, în soluţionarea unor probleme esenţiale privind regimul juridic al proprietăţii, atitudinea României faţă de conflictul din Kosovo şi acordarea dreptului de survol pentru forţele aviatice ale NATO. Al treilea şef de stat, Traian Băsescu, a preluat preşedinţia României la 21 decembrie 2004, la vârsta de 53 de ani. A candidat pentru preşedinţie din partea Alianţei D.A. (PNL-PD). Traian Băsescu a absolvit în anul 1976 Institutul de Marină “Mircea cel Batrân” din Constanţa, Facultatea de Navigaţie, Secţia Comercială. În anul 1995, a absolvit cursurile avansate în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca bursier al acestui stat. În anul 1989, a devenit director general al Inspectoratului pentru Navigaţie Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor, funcţie pe care a îndeplinit-o până la Revoluţia din 22 Decembrie 1989. A fost membru al Partidul Comunist Român. După căderea comunismului, a declarat că s-a înscris în PCR doar pentru a putea face carieră în marina comercială. Pe data de 18 ianuarie 2007, PSD a iniţiat o acţiune pentru suspendarea preşedintelui Băsescu, pentru încălcări ale Constituţiei. În şedinţa comună din 19 aprilie 2007, Parlamentul a votat pentru suspendarea lui Băsescu, cu 322 voturi pentru, 108 împotrivă, şi 10 abţineri. Suspendarea a devenit efectivă în 20 aprilie 2007, după ce Curtea Constituţională a luat act de decizia Parlamentului României. Ca urmare a Referendumului din 19 mai 2007 suspendarea Preşedintelui a încetat, acesta fiind reconfirmat cu un scor de 74,48% de cei prezenţi la vot. În timpul suspendării, Preşedinte interimar al României a fost Nicolae Văcăroiu. La 22 noiembrie 2009, în cursa electorală pentru preşedinţie au participat 12 candidaţi. Conform exit-pollului, în turul II, care va avea loc la 6 decembrie, vor lupta pentru cea mai înaltă funcţie din stat candidatul susţinut de PD-L, Traian Băsescu şi candidatul PSD, Mircea Geoană.