logo

După integrarea economică în UE, Moldova trebuie să obţină integrarea politică, declaraţii


https://www.ipn.md/ro/dupa-integrarea-economica-in-ue-moldova-trebuie-sa-obtina-integrarea-politica-de-7965_1016629.html

Republica Moldova trebuie să treacă de la integrarea economică şi asocierea politică, obţinute prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, la integrarea politică în această structură internaţională, pentru a asigura ireversibilitatea direcţiei de dezvoltare. Declaraţiile au fost făcute în cadrul Forumului Konrad Adenauer de Politică Europeană „Viitorul Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, la care au participat prim-ministrul Iurie Leancă şi ex-preşedintele Parlamentului European, preşedinte al Fundaţiei Konrad Adenauer, dr. Hans-Gert Pottering, transmite IPN.

„Ştiu că parlamentarii europeni, majoritatea celor care au susţinut ratificarea Acordului de Asociere, au vorbit foarte clar că acest pas nu este ultimul, nu este ultima evoluţie importantă în relaţia noastră cu Uniunea Europeană. Ştim foarte clar că acest Acord vorbeşte despre integrare economică şi asociere politică, iar noi ne dorim foarte mult ca termenul „asociere politică” cât mai repede să fie transformat în alt cuvânt - „integrare politică”, astfel încât Moldova să devină ţară candidat şi să transforme procesul de democratizare, europenizare şi modernizare a ţării într-un proces absolut ireversibil”, a declarat Iurie Leancă.

„Deşi am făcut mari progrese în aceşti ani, din punctul meu de vedere, nu am atins acea masă critică pe care am putea s-o definim că am ajuns în zona de ireversibilitate a proceselor democratice şi a ancorării Republicii Moldova într-o zonă se securitate şi de prosperitate”, a declarat Iurie Leancă. În acest context, premierul a subliniat importanţa alegerilor parlamentare din 30 noiembrie şi necesitatea unei victorii a partidelor pro-europene şi a asemuit importanţa scrutinului cu cea a Declaraţiei de Independenţă. „Vom decide ce fel de ţară vrem să avem în ansamblu, ce fel de sistem politic ne dorim, ce fel de sistem economic, social, unde vom migra ca ţară: vom merge spre zona stabilităţii şi care ne va asigura o dezvoltare economică ascendentă sau iarăşi vom intra într-o fază a incertitudinii, o fază care se va numi revenirea la un trecut întunecat, incert, nesigur, de unde mă tem că vor începe să fugă în şi mai mare număr cetăţenii din Republica Moldova”, a declarat Iurie Leancă.

„Când am început activitatea în Parlamentul European, nu-mi puteam imagina că fostele ţări sovietice vor deveni membre ale Uniunii Europene în timpul vieţii mele. Dar s-a întâmplat, pentru că aceste ţări au crezut în valorile noastre şi voi credeţi, deci, puteţi face la fel. UE nu este doar o organizaţie, dar o comunitate bazată pe valori – libertatea, drepturile omului, democraţia, statul de drept şi pacea – şi dacă le acceptaţi şi depuneţi eforturi pentru a corespunde standardelor, UE nu are cum să nu vă accepte”, a declarat Hans-Gert Pottering.

Fundaţia Konrad Adenauer (KAS) şi-a început activitatea în Republica Moldova în 2007, axându-se pe educaţie politică şi consultanţă. Iniţial, proiectele au fost coordonate prin intermediul Biroului de la Bucureşti, iar în 2009 Fundaţia a lansat un program individualizat pentru Republica Moldova. În anul 2014 Fundaţia a înregistrat şi o Reprezentanţă în Republica Moldova. Activităţile educaţionale includ conferinţe, seminare şi workshop-uri, iar cele de consiliere sunt orientate, în primul rând, către partidele politice.