După AMN şi PDM, acum şi PCRM a acţionat în judecată Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat
https://www.ipn.md/ro/dupa-amn-si-pdm-acum-si-pcrm-a-actionat-in-7965_986709.html
Judecătoria sectorului Centru a dispus aplicarea sechestrului pe tirajul existent al buletinului „Cunoaşte-ţi candidatul!”. Încheierea a fost pronunţată în cadrul dosarului Partidului Comuniştilor împotriva Iniţiativei Civice pentru un Parlament Curat, în care PCRM a reclamat încălcarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale.
PCRM condamnă într-un comunicat de presă campania denigratoare lansată împotriva sa de către asociaţiile obşteşti care formează Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat. Formaţiunea susţine că acest proiect are un scop bine determinat – discreditarea cu orice preţ a celui mai puternic partid din Moldova.
Solicitat de Info-Prim Neo, directorul Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, a declarat că după candidatul AMN, Alexandru Oleinic, şi Partidul Democrat, acum şi Partidul Comuniştilor a atacat iniţiativa în instanţă. Şi candidaţii din partea Partidului Liberal au declarat că vor face la fel.
Petru Macovei susţine că aceste acţiuni ale partidelor nu fac altceva decât să îngrădească accesul cetăţenilor la informaţiile care nu le convin politicienilor. Pentru aceştia nu mai contează normele democratice, nici libertatea de exprimare. Contează doar să ajungă în Parlament, a declarat directorul API.
Într-o declaraţie a Iniţiativei Civice pentru un Parlament Curat, cele 7 ONG-uri care o formează îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu atacurile şi acţiunile disproporţionate din partea unor politicieni şi partide politice asupra societăţii civile ca urmare a publicării listei cu candidaţii care nu corespund criteriilor de integritate integritate morală.
Iniţiativa califică drept un atac la democraţie acţiunile candidatului AMN, Alexandru Oleinic, ale Partidului Democrat din Moldova şi Partidului Comuniştilor, care au acţionat în instanţă Iniţiativa şi au cerut interzicerea distribuirii buletinelor “Cunoaşte-ti candidatul!”, privând astfel cetăţenii de dreptul de a fi informaţi despre cei care aspiră la o funcţie publică şi vor să obţină votul electoratului. Prin aceste acţiuni a fost încălcat dreptul cetăţeanului la un vot conştient, fiind afectat şi caracterul liber şi corect al alegerilor, se mai spune în declaraţie.
Pe „Lista Neagră” dată publicităţii de Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat sunt 22 de candidaţi ai PCRM, 3 ai PLDM, câte 2 de la PDM şi PL şi un candidat AMN.