logo

După 4 ani de la devastarea Parlamentului, reparaţia acestuia încă întârzie


https://www.ipn.md/ro/dupa-4-ani-de-la-devastarea-parlamentului-reparatia-acestuia-inca-intarzie-7967_1004347.html

După 4 ani de la devastarea clădirii Parlamentului, reparaţiile întârzie, iar deputaţii îşi au în continuare birourile la Ministerul Agriculturii, iar şedinţele în plen le desfăşoară la Palatul Republicii. Viceministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor, Anatolie Zolotcov, a declarat pentru IPN că antreprenorii aşteaptă rectificări la buget, în care să fie prevazuţi bani pentru reparaţie. Termenul de dare în exploatare a clădirii, anunţat anterior, era sfârşitul lunii martie.

„Nu depinde de noi. Acum aşteptăm rectificarea bugetului cu sumele care nu au fost alocate anul trecut. Când vor fi banii, vom putea anunţa şi un termen pentru finalizarea lucrărilor”, a spus viceministrul.

Directorul companiei care efectuează lucrările, Alexandru Guţu, a declarat pentru IPN că lucrările sunt executate în proporţie de 70%. Potrivit antreprenorului, anul trecut s-au alocat doar 109 milioane de lei din suma necesară de 177 de milioane. Urmează să mai fie reparată sala de şedinţe a Parlamentului, birourile deputaţilor şi angajaţilor legislativului. Alexandru Guţu a mai spus că, dacă în curând deputaţii vor vota rectificarea bugetului şi banii vor fi alocaţi, până la sfârşitul acestui an lucrările ar putea fi finalizate.

În octombrie anul trecut se anunţa că reparaţiile vor fi încheiate la începutul lui 2013, însă lucrările au întârziat din cauza lipsei de bani.

Clădirea Parlamentului a fost distrusă în cadrul protestelor din 7 aprilie 2009. Lucrările de reparaţie au fost stopate în anul 2010, iar în luna august 2012 au fost reluate.