logo

După 28 noiembrie PDM va acţiona exact cum a acţionat în anul 2009


https://www.ipn.md/ro/dupa-28-noiembrie-pdm-va-actiona-exact-cum-a-actionat-in-anul-2009-7965_986209.html

„Foarte multă lume se întreabă cum va proceda Partidul Democrat după 28 noiembrie. Noi vrem să vă garantăm că vom acţiona fix în maniera în care am acţionat anul trecut, când a trebuit să dăm acestei ţări perspectiva schimbării, când trebuia să dăm tinerilor ceea ce şi-au dorit – schimbare şi guvernare democrată”. Declaraţii în acest sens a făcut secretarul general al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Valeriu Lazăr, în cadrul dezbaterilor electorale la postul de televiziune public Moldova1, notează Info-Prim Neo cu referire la Serviciul de presă al formaţiunii. Potrivit lui Valeriu Lazăr, PD va proceda fix aşa „şi de data aceasta”. „Este clar de pe acum că Partidului Democrat îi va reveni acelaşi rol important de a înclina balanţa într-o parte sau în alta”, a mai spus Lazăr. „Atâta doar că nu vom admite ca să nu fie prezentă în programul viitorului guvern o componentă social-democrată foarte solidă, care ar pune accent pe coeziunea socială”, a menţionat el. „Vom insista doar asupra a două lucruri: Unu, munca în guvern să fie coordonată de o echipă social-democrată şi cu o componentă socială foarte solidă. Doi, noi nu vom accepta la nimeni, nici la noi, nici la colegii noştri din viitoarea coaliţie populismul şi monopolizarea guvernării”.