Dumitru Diacov a votat pentru o Moldovă democrată şi prosperă
https://www.ipn.md/ro/dumitru-diacov-a-votat-pentru-o-moldova-democrata-si-prospera-7965_974917.html
„Am votat pentru ceea ce merită Moldova mai mult: pentru progres economic, pentru democraţie, pentru libertate, pentru ca oamenii în sfârşit să se liniştească, să spere că Moldova se va dezvolta, că vor primi salarii la timp, pentru o Moldovă democrată şi prosperă”, a spus jurnaliştilor liderul Partidului Democrat (PDM), Dumitru Diacov, după ce a votat împreună cu soţia.
Întrebat de reporterul Info-Prim Neo dacă are sentimentul că va avea loc schimbarea, Diacov a spus că „fiecare pune sensul propriu în acest cuvânt”. „Comuniştii vor schimbarea, tinerii vor schimbarea, noi dorim schimbarea spre bine. Această schimbare neapărat trebuie realizată de comun acord. Nu există un singur partid care are posibilitatea de unul singur (să realizeze schimbarea – n.r.), chiar dacă cineva acumulează mai multe voturi”, a declarat liderul PDM.
„Este nevoie de unificarea eforturilor. Avem nevoie să împăcăm ţara, dar nu să o dezbinăm între membrii unui partid şi ceilalţi”, a spus Dumitru Diacov.
„Îmi pun mari speranţe în alegerile prezente, eu sper că ţara noastră va intra în rândurile ţărilor civilizate”, a spus politicianul.
Dumitru Diacov a mai spus că restul zilei de astăzi îl va petrece în frământări şi emoţii şi se va întâlni cu nepoţii.