Candidatul înaintat de Partidul Politic Partidul Nostru la funcţia de preşedinte, Dumitru Ciubaşenco, susţine că Moldova trebuie să restabilească bunele relaţii de cooperare cu Federaţia Rusă şi să menţină, în acelaşi timp, relaţiile cu Uniunea Europeană. „Nu pledăm pentru denunţarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Trebuie să păstrăm relaţiile foarte bune cu UE, dar cât priveşte relaţiile cu Rusia, trebuie să restabilim relaţiile normale, mai ales în domeniul comercial”, a declarat Dumitru Ciubaşenco la dezbaterea publică „Ce fel de preşedinte caută societatea? De care societate are nevoie preşedintele?”, organizată de Agenţia de Presă IPN.
Despre prerogativele şefului statului, Dumitru Ciubaşenco a spus că PPPN optează pentru o republică prezidenţială, statut ce va fi stipulat în noua Constituţie, care urmează a fi aprobată în baza unui referendum naţional.
„Vrem un regim prezindenţial puternic, iar şeful statului să numească procurorul general şi miniştrii. Totodată, să fie soluţionată problema transnistreană. Ne propunem micşorarea numărului de deputaţi de la 101 la 71, pentru că oamenii ne spun că sunt prea mulţi. Propunem să interzicem cetăţenilor cu dublă cetăţenie să ocupe funcţii importante în stat. Constituţia nouă nu trebuie elaborată repede, ea trebuie să unească Moldova şi să consolideze populaţia”, a spus candidatul înaintat de Partidul Politic Partidul Nostru.
În contextul modificărilor la legea supremă, întrebat despre limba vorbită în Republica Moldova, Dumitru Ciubaşenco a spus că în Constituţie va rămâne să figureze „limba moldovenească”.
Despre prezenţa armatei ruse pe teritoriul din stânga Nistrului, Dumitru Ciubaşenco a spus că nicio forţă militară străină nu trebuie să se afle pe teritoriul Moldovei. Acesta a mai menţionat că Republica Moldova nu are nevoie de armată, ci de o gardă naţională.
Dezbaterile publice electorale cu tema: „Ce fel de preşedinte caută societatea? De care societate are nevoie preşedintele?” sunt parte a unei serii de dezbateri cu participarea candidaţilor la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Este ediţia a 64-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfăşurat de IPN cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.